Constantin îl contrazice pe Onţanu: Nu am nominalizat nicio firmă, dar vom anunţa la timpul potrivit

Daniel Constantin a precizat pentru MEDIAFAX că nu a nominalizat vreo firmă implicată în scandalul laptelui infestat, în replică la afirmaţiile primarului Onţanu, care a suspendat furnizarea laptelui în şcolile din Sector 2, motivând că distribuitorul a fost indicat public de ministrul Agriculturii.
Economica.net - J, 07 mart. 2013, 17:30
Constantin îl contrazice pe Onţanu: Nu am nominalizat nicio firmă, dar vom anunţa la timpul potrivit

„Vă reamintesc că nu am nominalizat nicio firmă că ar fi implicată în acest caz. Ştiţi că suntem transparenţi şi vom da publicităţii informaţiile necesare atunci când vom avea toate datele”, a explicat Constantin.

Primăria Sector 2 a anunţat că primarul Neculi Onţanu a decis să suspende furnizarea laptelui în şcolile şi grădiniţele din sector a fost retras până când distribuitorul, firma Simultan SRL, va dovedi că produsul furnizat nu conţine aflatoxină, întrucât societatea ar fi fost nominalizată în discursul ministrului Agriculturii.

” Având în vedere că S.C. Simultan SRL aprovizionează cu lapte unităţile de învăţământ din sectorul 2 şi a fost nominalizată în discursul ministrului Agriculturii, edilul sectorului 2 a dispus: Retragerea întregii cantităţi de lapte de la consumul elevilor; Sistarea furnizării laptelui până când societatea comercială care are contract cu Primăria Sectorului 2 va prezenta un buletin de analiză prin care să facă dovada că produsul furnizat nu conţine aflatoxină, este conform şi poate fi consumat de elevi”, se spune în comunicatul transmis de Primărie.

Constantin a anunţat, joi, într-un conferinţă de presă, că o cantitate de lapte care conţine aflatoxină, cu efect cancerigen, importată din Ungaria, şi o alta aflată la un procesator din România au fost identificate şi retrase de pe piaţă, a declarat joi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

„Au început controalele în România. Pe măsură ce facem aceste controale descoperim noi și noi lucruri. Sunt câteva situații de alertă, ultima vizează zona de lapte. S-a identificat lapte care este importat din Ungaria care conține aflatoxină. S-a identificat și un procesator din România cu lapte cu aflatoxină”, a spus Constantin.

El a adăugat că nu există niciun pericol, pentru că laptele contaminat a fost retras de pe piaţă.

Ministrul a afirmat că aflatoxina are un efect cancerigen, motiv pentru care ministerul Agriculturii a declanșat o alertă în acest sens.

„Acest efect (al aflatoxinei – n.r.), din câte înțeleg, se manifestă la consum ceva mai mare și pentru o perioadă îndelungată, ceea ce nu este cazul. Am descoperit și imediat am retras produsele de pe piață”, a menţionat Constantin.

El nu a dorit să facă publice cantitatea de lapte infestată și nici zona în care a fost descoperită.

Constantin a precizat că una dintre cele două cantități de lapte a fost descoperită la un procesator, iar cealaltă, cea importată din Ungaria, la un comerciant.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă moarte suspectă printre potentații ruși. Vicepreședintele gigantului Transneft Andrei Badalov a murit după ce a căzut de la etajul 17 a unui bloc situat într-un cartier de lux al Moscovei
O nouă moarte suspectă printre potentații ruși. Vicepreședintele gigantului Transneft Andrei Badalov a murit după ce ...
Andrei Badalov, vicepreşedintele companiei de stat Transneft, care deţine monopolul asupra conductelor de petrol în Rusia, a decedat după ce ar fi căzut de la fereastra locuinţei sale dintr-o......
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea companiilor Provimi România și Vivendi Food de către grupul Carmistin
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea companiilor Provimi România și Vivendi Food de către grupul Carmistin
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacțiile prin care grupul Carmistin intenționează să preia companiile Provimi ...
CES a avizat nefavorabil măsurile fiscal-bugetare anunțate de Guvern. Consiliul consideră că acestea vor duce la scăderea puterii de cumpărare a cetățenilor și vor genera un impact social negativ
CES a avizat nefavorabil măsurile fiscal-bugetare anunțate de Guvern. Consiliul consideră că acestea vor duce la scăderea ...
Măsurile fiscal-bugetare propuse recent conduc la scăderea puterii de cumpărare a tuturor cetăţenilor şi afectează ...
Guvernul a alocat peste 231 de milioane de lei pentru 66 de teatre, opere şi filarmonici din țară, aflate în subordinea autorităților publice locale
Guvernul a alocat peste 231 de milioane de lei pentru 66 de teatre, opere şi filarmonici din țară, aflate în subordinea ...
Guvernul a decis, vineri, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), alocarea ...