Constantin (MADR): Pe terenurile arabile nu va mai fi permisă amplasarea de panouri fotovoltaice

Legislaţia va fi modificată astfel încât nu va mai fi permisă amplasarea de panouri fotovoltaice pe terenurile agricole, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Economica.net - lun, 20 mai 2013, 13:28
Constantin (MADR): Pe terenurile arabile nu va mai fi permisă amplasarea de panouri fotovoltaice

„Nu am o dimensiune în momentul de faţă, care sunt suprafeţele agricole care au fost afectate de acest lucru, dar o să vă spun că legislaţia este în curs de modificare. Este o chestiune de zile până când se va modifica legislaţia iar pe terenurile arabile nu va mai fi permisă amplasarea de panouri fotovoltaice”, a spus Daniel Constantin într-o conferinţă organizată după seminarul cu tema ‘Viitoarea Politică Agricolă Comună: oportunităţi şi priorităţi pentru România’.

Interzicerea montării de panouri solare pe terenurile agricole ar putea fi una dintre măsurile incluse în Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea şi completarea Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, arăta, la sfârşitul lunii aprilie, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a organizat luni seminarul cu tema ‘Viitoarea Politică Agricolă Comună: oportunităţi şi priorităţi pentru România’.

La eveniment au participat comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, precum şi secretarii de stat din cadrul MADR.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...