Constantin, MADR: România are un potenţial în agricultură extrem de important pentru a produce biomasă

Economica.net
18 06. 2014
agricultura_1_36441200

‘România are un potenţial în agricultură extrem de important pentru a produce energie, pentru a produce biomasă şi, pentru a nu spune doar vorbe, vreau să vă dau un exemplu despre cum este împărţit potenţialul energetic naţional din biomasă: 15,5% reziduuri din exploatări forestiere şi lemne de foc, 6,4% deşeuri de lemn, rumeguş şi alte resturi de lemn, biogaz – 7,7%, deşeuri şi reziduuri menajere urbane 7,2% şi, cel mai important, deşeurile agricole rezultate din cereale, tulpini de porumb, resturi vegetale, viţă de vie şi altele – 63,2%’, a spus Daniel Constantin.

Acesta a subliniat că, dincolo de producerea de energie, cel mai important pentru domeniul agriculturii pentru a fi din ce în ce mai competitivi este să folosim mai multă energie regenerabilă pentru a reduce costurile de producţie.

‘România a devenit o ţară cu un potenţial agricol foarte important, produce din ce în ce mai mult, dar cred că, pentru a fi şi mai competitivi, trebuie să folosim mai multă energie regenerabilă, astfel încât costul de producţie să fie mai redus’, a declarat Constantin.