Constantin: Pe programul dezvoltare rurală 50 la sută din fonduri au fost deja cheltuite

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, marţi, la Giurgiu, că instituţia pe care o conduce şi-a făcut datoria în ceea ce priveşte fondurile europene alocate pentru programul de dezvoltare rurală, întrucât mai mult de jumătate din fonduri au fost cheltuite.
Economica.net - mar, 02 oct. 2012, 16:26
Constantin: Pe programul dezvoltare rurală 50 la sută din fonduri au fost deja cheltuite

Daniel Constantin a afirmat că pe programul dezvoltare rurală 50 la sută din fonduri au fost deja cheltuite, în condiţiile în care media absorbţiei fondurilor europene la nivel naţional este de zece la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Vreau să vă spun că, pe zona de dezvoltare rurală, din opt miliarde de euro peste patru miliarde de euro deja au fost cheltuiţi, banii au ajuns la beneficiari, Comisia Europeană a şi rambursat fondurile respective, deci, din acest punct de vedere, suntem un minister care cred eu că şi-a făcut datoria. Dacă media absorbţiei europene la nivel naţional este de zece la sută, iată că pe programul dezvoltare rurală 50 la sută din fonduri sunt deja cheltuite”, a spus Daniel Constantin.

Ministrul a precizat că acest nivel al absorbţiei fondurilor europene în domeniul agriculturii nu face decât să îl bucure, pentru că există anumite state care doresc ca fondurile din perioada 2014-2020, care se alocă fiecărei ţări membre, să fie repartizate în funcţie de capacitatea de absorbţie.

„Dacă se va ajunge la această concluzie la finalul anului 2012, în zona de agricultură nu există niciun fel de risc de dezangajare pe fonduri europene din partea noastră. În momentul de faţă se negociază noua Politică Agricolă Comună, dar şi pachetul financiar, deci fondurile pe care România le va avea la dispoziţie în perioada 2014-2020”, a mai spus Constantin.

Ministrul s-a declarat mulţumit că primarii comunelor din judeţ depun proiecte pentru dezvoltarea mediului rural pentru reducerea decalajelor între mediul rural şi mediul urban.

„În judeţul Giurgiu 70 la sută din populaţie trăieşte în mediul rural şi mare parte îşi asigură existenţa din agricultură, iar lucrul acesta este extrem de important şi m-am bucurat foarte mult să constat un interes deosebit pentru dezvoltarea mediului rural în judeţ, pentru că 40 de comune din cele 51 din Giurgiu au depus proiecte de dezvoltare. (…) Din lipsa fondurilor, doar proiectele din opt comune din judeţ au primit finanţare, iar ministerul face eforturi ca fondurile care vor fi disponibilizate de la alte măsuri să meargă la măsura 3.2.2 pentru că multe comune din judeţ au proiecte eligibile. Acest lucru va deveni realizabil în măsura în care reuşim să convenim acest lucru cu reprezentanţii Comisiei Europene şi, dacă nu vom putea acest lucru în anul 2013, vă garantez că din 2014, pe noua programare financiară 2014-2020 fondurile de dezvoltare rurală vor fi cel puţin egale cu ceea ce am avut în perioada 2007-2013, iar fondurile cu plăţile directe pe fermierii care primesc plata pe suprafaţă şi celelalte forme prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură vor fi mult mai mari”, a precizat Daniel Constantin.

Miniştrii Daniel Constantin şi Liviu Popa au participat, joi, la Giurgiu, la conferinţa judeţeană cu tema „Priorităţi economice şi sociale în judeţul Giurgiu”, o întâlnire a membrilor Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian şi ai Federaţiei Agricultorilor Fermier cu reprezentanţii deconcentratelor, sindicatelor şi patronatelor din municipiul Giurgiu.

În timpul reuniunii, o galerie din sala Centrului Cultural „Ion Vinea” din Giurgiu s-a prăbuşit cu draperiile, când vorbea ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

În urma incidentului nu au existat victime.

Te-ar mai putea interesa și
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Prețul gazelor naturale a crescut din nou pe piața spot de la București, pe fondul vremii reci și a reducerii volumelor din depozite. Volumele tranzacționate la preț mare sunt și ele în......
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei garanţii de securitate
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei ...
Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat că Washingtonul a fost clar că se aşteaptă "ca ...
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 kWh, de la 1 aprilie – nouă opțiune pe masă după eliminarea plafonării prețurilor
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 ...
O propunere de protejare a consumatorilor casnici de energie electrică după data de 1 aprilie, moment de la care nu se ...
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa ...