Constantin: Perele turceşti cu pesticide au ajuns la vânzare pentru că un angajat ANSVSA a permis

Economica.net
07 03. 2013
daniel_constantin_01748500

Potrivit acestuia, cazul este unul de fraudă, fiind declanşată o anchetă.

„Pe zona de legume/fructe, vreau să accentuez că tot acest control a început din toamna anului trecut, atunci când în grapefruit-urile importate din Turcia a fost depistată o cantitate mai mare de pesticide decât limita admisă. Am continuat controalele. De 3 – 4 luni avem controale mult mai amănunţite la frontieră sau la punctele de destinaţie a tuturor intrărilor în ţară.

Le vom face şi în continuare. Nu s-au mai descoperit din luna noiembrie şi până acum două săptămâni, când a fost cazul cu perele importate din Turcia. Acolo a fost un caz de fraudă, pentru că cineva din Autoritatea Sanitară Veterinară – cu toate că exista un certificat care spunea că există acea cantitate mai mare de pesticide – a permis comercializarea acelor produse. Există deja o anchetă la poliţie în acest sens”, a spus Constantin.

Aproape 10 tone de legume şi fructe provenite din Turcia, la care s-au constatat depăşiri ale valorilor de pesticide, au fost descoperite de inspectorii sanitar-veterinari la începutul lunii februarie şi au fost distruse în mare parte, a informat, pe 6 martie, ANSVSA.

Potrivit sursei citate, un transport de 3.342 kilograme de pere din Turcia a fost depistat în data de 7 februarie 2013, având un buletin de analiză emis de laboratorul EuroLab Bulgaria, cu depăşiri ale valorii pentru pesticidele Carbendazim şi Benomyl. În urma acestui rezultat, a fost declanşată alerta prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje /SRAAF/, iar produsele au fost sechestrate în vederea trimiterii spre distrugere.

În cele din urmă, inspectorii ANSVSA au constatat că, de fapt, fusese distrusă doar cantitatea de 2.977 kilograme, diferenţa de 365 kilograme fiind trimisă spre comercializare.

Unitatea de depozitare a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 6.000 lei, fiind anunţată şi Poliţia, în timp ce trimiterea spre comercializare a perelor din respectivul transport va face obiectul unei cercetări judiciare.

ANSVSA menţionează, totodată, că în data de 9 februarie 2013, în urma verificărilor, inspectorii au depistat un transport de 6.100 kg de ardei capia roşu, însoţit de un buletin de analiză emis de către laboratorul EuroLab Bulgaria, care arăta depăşiri ale limitelor admise pentru pesticidul Formetanat.

Autoritatea a declanşat alerta prin SRAAF şi a luat măsura distrugerii întregii cantităţi de produs.

La sfârşitul lunii noiembrie 2012, conducerea ANVSA a dispus intensificarea controalelor, la nivel naţional, pentru legumele şi fructele provenite cu origine Turcia.

Decizia a fost luată în urma unor repetate constatări ale depăşirilor limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide. O altă măsură necesară aplicată a fost aceea de prelevare a probelor din legumele şi fructele din Turcia în vamă sau la depozitul de destinaţie, cu interdicţia de a comercializa aceste produse până la sosirea buletinului de analiză.