Constantin: Preşedintele ADS a fost demis, pentru probleme manageriale

Economica.net
01 11. 2013
daniel_constantin_600x399_20610000_68557500

Constantin a precizat că, în urma verificărilor la Agenţia Domeniilor Statului (ADS), Corpul de control al Ministerului Agriculturii a identificat probleme manageriale, astfel că, în 23 septembrie, a luat decizia de a-l demite pe Dan Lucian Ştefan Mogoş.

Ministrul Agriculturii a mai spus că decizia de a-l demite pe şeful ADS nu a putut fi pusă în aplicare până acum întrucât acesta a fost în concediu medical până vineri.

Constantin a precizat că documentele privind demiterea preşedintelui ADS au început să fie întocmite în cursul zilei de joi.

Întrebat de ce l-a demis pe Mogoş, Daniel Constantin a răspuns: „Se simţea nevoia de îmbunătăţire a managementului în cadrul ADS”.

În privinţa percheziţiilor făcute vineri de anchetatori într-un dosar al DNA, Constantin a spus că au fost sigilate biroul preşedintelui ADS şi cel al unui director al instituţiei, de unde au fost ridicate documente privind achiziţii publice.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au făcut, vineri, percheziţii la Ministerul Agriculturii, Agenţia Domeniilor Statului şi Federaţia Sindicală Agrostar, de unde au ridicat mai multe documente, în cadrul unei anchete vizând fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au precizat că procurorii anticorupţie au ridicat de la sediile Ministerului Agriculturii, ADS şi Agrostar mai multe documente, care vor fi analizate în cadrul unui dosar penal deschis recent.

În urma percheziţiilor nu au fost luate şi măsuri preventive în cazul unor persoane care ar fi în atenţia anchetatorilor în acest dosar, au mai spus sursele citate.