Constantin: România va opta începând cu 2015 pentru activarea măsurii pentru tinerii fermieri
‘De la data de 1 august România trebuie să transmită Comisiei Europene câteva opţiuni cu privire la aplicarea plăţilor directe, începând din anul 2015 până în anul 2020. Politica agricolă comună a fost reformată, sunt mai multe opţiuni prevăzute iar ţările membre trebuie să decidă. Am avut discuţii cu fermierii în ultimele săptămâni care au concluzionat poziţia României prezentată astăzi în Guvern, dar nu înseamnă că aceste opţiuni nu vor mai fi modificate în perioada următoare. Sunt nouă opţiuni iar printre cele mai importante este aceea că începând din anul 2015 România vrea să activeze măsura pentru tinerii fermieri. Asta înseamnă că tinerii până în 40 de ani care lucrează în agricultură vor avea posibilitatea să primească începând cu anul 2015, ca urmare a cererii pe care o vor depune, un sprijin suplimentar pentru o suprafaţă între 25 şi 60 de hectare, cu 25% mai mare decât ceilalţi fermieri care au peste 40 de ani’, a precizat Constantin după şedinţa de Guvern.
El a adăugat că România optează, de asemenea, pentru aplicarea schemei pentru micii fermieri, adică pentru fermierii care au între unu şi cinci hectare şi care depun an de an cereri de plată pe suprafaţă. În acest caz se va simplifica foarte mult procedura.
‘România activează începând din anul 2015 o opţiune de a transfera între cei doi piloni, dezvoltare rurală şi plăţile directe, astfel încât România va transfera de la pilonul 1 plăţi directe către pilonul 2 de dezvoltare rurală o sumă de 112 milioane de euro pentru anii 2015-2016 şi 2017 pentru a activa o măsură pe care am agreat-o cu fermierii şi pe care am transmis-o deja prin Programul naţional de dezvoltare rurală, care stimulează comasarea terenurilor agricole. Cei care vor renunţa la activitatea agricolă prin vânzare sau prin arendarea terenurilor respective, în scopul comasării acestora, vor avea posibilitatea ca, pe lângă plata pe care o încasează de la celălalt agent comercial, să încaseze de la Agenţia de Plăţi 120% din plata care i s-ar fi cuvenit pe suprafaţă. În 2017 vom avea posibilitatea să suplimentăm sau să mai facem alte modificări, alte transferuri între cei doi piloni ai politicii agricole comune’, a explicat ministrul Agriculturii.
Constantin a precizat că între 13,4 şi 15% din plăţile directe alocate an de an pentru România vor merge sub formă de sprijin cuplat către cei care se ocupă de anumite culturi vegetale sau de creşterea vacilor pentru lapte.
‘Am selectat o serie întreagă de culturi din producţia vegetală, dar şi anumite categorii din zona de zootehnie care vor beneficia, pe lângă plăţile directe, pe lângă formele de ajutor de stat pe are le acordăm, de aceste plăţi cuplate, tocmai pentru a ajuta aceste sectoare în anumite momente considerate de noi ca fiind dificile. De exemplu, soia şi cartoful de primăvară, dar vrem să introducem un ajutor cuplat şi pentru tomatele destinate procesării, pentru castraveţii destinaţi procesării, pentru legumele din sere şi din solarii, pentru că aşa putem ajuta producţia autohtonă’, a mai spus ministrul Agriculturii.