Constantin: Sectorul de carne, primul în care va fi redus TVA, sperăm până la jumătatea lui 2015
”Noi am promis, şi noi şi primul ministru că, dacă pe parcursul anului 2015 încasările vor permite, nu vom ezita şi primul sector în care vom reduce TVA este sectorul de carne, nu numai la carne, ci la tot lanţul de producţie de piaţă care depăşeşte, din cunoştiinţele mele 3 miliarde de euro, deci scăderea TVA de la 24 la 9% ar fi consistentă. Primul ministru a spus cel târziu la începutul lui 2016, asta nu înseamnă că, dacă la jumătatea anului, încasările o vor permite, nu vom ezita să facem această reducere” , a afirmat Constantin, în cadrul discuţiilor pe marginea avizării bugetului Ministerului Agriculturii, în comisiile de specialitate din Parlament, scrie MEDIAFAX.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în cadrul şedinţei Parlamentului în care s-a dat vot pe învestitura noului Guvern, că taxa pe valoarea adăugată va putea fi redusă la alte produse alimentare decât cele de panificaţie cel târziu din ianuarie 2016, dar pe fondul unei creşteri a subvenţiilor pentru suprafeţele agricole.
Cum stăm în UE şi cum vom sta dacă scade TVA
România percepe o cotă standard de TVA de 24%. Este al cincilea cel mai înalt nivel din UE, după Ungaria, care are un neobişnuit 27%, peste nivelul maxim din Uniunea Europeană, şi după Danemarca, Suedia (ţări cunoscute pentru nivelul ridicat al fiscalităţii dar şi pentru calitatea vieţii) şi de proaspăt intrată în Uniunea Europeană, Croaţia, care au o cotă de 24%.
Cu excepţia pâinii şi a produselor de panificaţie, România percepe cota standard de 24% la TVA la produsele alimentare. Este a doua cea mai mare cotă din Uniunea Europeană la alimente-doar Danemarca are 25%. Spre exemplu, Ungaria are 18%
În cazul în care TVA la carne şi produse din carne va fi redusă la 9%, România va ajunge la jumătatea clasamentului european, pe locul 14, la această grupă de alimente.
TVA standard în UE | TVA la alimente în UE | |||
Ungaria | 27 | Danemarca | 25 | |
Danemarca | 25 | Romania | 24 | |
Croatia | 25 | Letonia | 21 | |
Suedia | 25 | Lituania | 21 | |
Romania | 24 | Bulgaria | 20 | |
Finlanda | 24 | Estonia | 20 | |
Grecia | 23 | Slovacia | 20 | |
Irlanda | 23 | Ungaria | 18 | |
Polonia | 23 | Cehia | 15 | |
Portugalia | 23 | Finlanda | 14 | |
Slovenia | 22 | Elveţia | 13 | |
Belgia | 21 | Suedia | 12 | |
Cehia | 21 | Austria | 10 | |
Spania | 21 | Slovenia | 9,5 | |
Italia | 21 | Germania | 7 | |
Letonia | 21 | Belgia | 6 | |
Lituania | 21 | Olanda | 6 | |
Olanda | 21 | Portugalia | 6 | |
Bulgaria | 20 | Franta | 5,5 | |
Estonia | 20 | Croatia | 5 | |
Austria | 20 | Cipru | 5 | |
Slovacia | 20 | Polonia | 5 | |
Marea Britanie | 20 | Spania | 4 | |
Franta | 19,6 | Italia | 4 | |
Germania | 19 | Luxemburg | 3 | |
Cipru | 18 | Irlanda | 0 | |
Malta | 18 | Malta | 0 | |
Luxemburg | 15 | Marea Britanie | 0 |