Constantin: Sper ca TVA redusă la pâine să se aplice de la 1 iulie

Economica.net
15 04. 2013
daniel_constantin_600x399_20610000

‘Noi am spus că până la sfârşitul lunii aprilie vom încerca să punem ordine şi din punct de vedere al actelor normative. Până pe 30 aprilie eu sper să avem toate actele necesare astfel încât măsura să intre în vigoare de la 1 iulie’, a declarat Daniel Constantin întrebat de jurnalişti despre stadiul actului normativ pentru reducerea TVA la pâine.

Acesta a mai spus că datele economice care stau la baza deciziei pe care o vor lua la nivelul Guvernului sunt analizate de către economiştii de la Ministerul de Finanţe, scrie Agerpres.

La începutul acestei luni, secretarul de stat din Ministerul Finanţelor, Dan Manolescu, a arătat că implementarea TVA redusă la pâine este posibilă, din punct de vedere tehnic, şi fără acordul Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi instituţiilor financiare internaţionale.

Surse apropiate negocierilor cu FMI au declarat pentru AGERPRES că actualul acord al României expiră în luna iunie şi introducerea TVA redusă la pâine de la 1 iulie 2013 nu ar afecta în niciun fel finalizarea acordului.

Potrivit ministrului delegat pentru Buget, Liviu Voinea, impactul bugetar al reducerii TVA este estimat la circa 200 de milioane lei pentru a doua jumătate a anului 2013.