Constantin: Străinii sunt atraşi să cumpere terenuri în România de calitatea solului
„O oportunitate pe care o are România se referă la calitatea solului și la proprietățile pe care le au terenurile din România. Acest lucru probabil că atrage foarte mult privirile și investitorilor străini, care astăzi sunt prezenți în România”, a afirmat Constantin, la conferinţa „Food Retail in Romania: Opportunities&Challenges”, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România şi Agenţia Mediafax.
Constantin crede că spre deosebire de alte state membre UE, terenul agricol românesc nu a suferit atât de mult din cauza agriculturii chimizate.
„Acest lucru ne creează posibilitatea de a vorbi despre agricultura ecologică și produsele bio, pe care le putem obține din terenurile din România fără un efort foarte mare”, a adăugat ministrul Agriculturii.
În prezent, aproximativ 800.000 de hectare de teren agricol la nivel naţional sunt administrate de cetăţeni sau firme străine.
Potrivit celui mai recent recensământ agricol din România, suprafaţa agricolă totală a României era în 2010 de 13,3 milioane de hectare, din care 8,3 milioane de hectare reprezintă teren arabil. Recensământul a avut loc în perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, iar rezultatele definitive au fost prezentate în iulie 2012.