Constantin: Vom face o evaluare a pierderilor fermierilor afectaţi de problema aflatoxinei

Economica.net
22 03. 2013
daniel_constantin_60059200

„Au fost probleme cauzate în ultimul timp cu referire la aflatoxina identificată în lapte. Sunt anumite pierderi pentru anumiţi fermieri în această perioadă şi vom face o evaluare a pierderilor. Vom avea discuţii şi cu procesatorii, pentru a nu se pune presiune pe producători. Ce e important pentru crescătorii de animale care aveau contracte cu procesatorii este că aceste contracte au fost respectate, procesatorii au cumpărat în continuare laptele de la producători, chiar dacă au constituit stocuri suplimentare. Crescătorii de animale care au contracte cu procesatorii au livrat şi nu au înregistrat pierderi în această criză. Pierderi s-au înregistrat la fermierii care au vândut laptele direct prin dozatoare, iar acolo trebuie să ne asigurăm că vând fermieri, nu intermediari care văd o afacere din asta”, a declarat Daniel Constantin, vineri, într-o conferinţă de presă la Cluj.

Potrivit acestuia, crescătorii de bovine au solicitat majorarea ajutorului de stat pe cap de animal de la 500 de lei la 600 de lei.

„Ajutoarele de stat pentru crescătorii de bovine, plata pe cap de animal, a fost de 400 de lei în 2011, în 2012 am negociat şi a fost de 500 de lei, iar ei solicită majorarea la 600 de lei în acest an având în vedere actualul context cu probleme şi al creşterii preţului la furaje. Cererea este îndreptăţită şi facem eforturi să identificăm în bugetul pe care îl avem, pentru că nu putem primi fonduri suplimentare, astfel încât plata pe animal să fie mai mare în 2013”, a spus Constantin.

El a precizat că în acest moment sunt închise toate alertele în România, laptele fiind „mai sigur ca niciodată”.

„Rolul nostru este să stopăm pierderile, să facem o evaluare, să vedem ce s-a întâmplat şi să vedem diverse forme de sprijin pe cap de animal”, a conchis ministrul Agriculturii.

ANSVSA a făcut publice, joi, rezultatele anchetei pentru determinarea conţinutului de aflatoxină M1 din lapte şi a arătat că, din cele 1.335 de probe recoltate, 67, reprezentând 5 la sută, au fost pozitive.

Din cele 67 de probe de lapte în care s-a găsit aflatoxină peste limita europeană admisă (0,05 la sută), 34 au provenit din ferme, cinci – de la centre de colectare, opt – de la automate de vânzare, iar 20 – din unităţi de procesare.

În cadrul anchetei, au fost verificate 785 de ferme, probe pozitive fiind la 4,3 la sută dintre acestea, 177 de centre de colectare, 134 de automate pentru vânzare şi 239 de unităţi de procesare.

Cu acelaşi prilej, 47 de automate pentru vânzarea directă a laptelui crud au fost închise temporar, echivalentul a 14 la sută din numărul total de automate din România, 193 de tone de lapte crud au fost oprite de la procesare/vânzare, ceea ce reprezintă 0,03 la sută din producţia lunară a României, iar 104 tone de produse lactate au fost reţinute în depozitele unităţilor de procesare şi distruse, respectiv 1,66 la sută din producţia lunară a României.

Probele au fost recoltate timp de o săptămână, începând din 7 martie, anlizele derulându-se ulterior.

Ancheta a fost demarată după ce, în 4 martie, au fost depistate niveluri ridicate de aflatoxină în produsul crud la o fermă.