Constantin: Vom rezolva printr-un proiect de lege probleme legate de subvenţii acordate în 2007-2010

Economica.net
21 06. 2013
daniel_constantin_60059200

„Există o problemă în rândul crescătorilor de animale. În perioada 2007-2010 din păcate au fost semnate ordine de ministru care au condiţionat plata subvenţiilor de inexistenţa datoriilor la bugetul de stat. Cu alte cuvinte, crescătorii de animale a trebuit să dea o declaraţie pe proprie răspundere, pe baza acelei declaraţii că nu au datorii la bugetul de stat primeau subvenţia în perioada 2007-2010. Din păcate s-a constat, în urma unui audit pe care l-a făcut Curtea de Conturi la APIA, că foarte mulţi fermieri aveau datorii la stat de care nu ştiau, datorii cauzate de amenzi pe care le-au primit acasă fără să ştie de existenţa lor sau diferite cauze care nu depindeau direct de fermier”, a declarat vineri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Problemele generate au fost de natură fiscală, întrucât ordinul prevedea că fermierul trebuie să returneze banii în cazul datoriilor şi nu mai primeşte subvenţie trei ani de la momentul constatării, dar şi de natură penală, din cauza declaraţiei pe proprie răspundere.

„E o problemă de care am luat act în mai 2012 când am fost instalat în funcţia de ministru. Am făcut demersuri la Comisia Europeană, cu Avocatul Poporului, şi la Ministerul de Justiţie şi la Curtea de Conturi. Astăzi suntem în măsură să încercăm să rezolvăm această problemă. Vom promova un proiect de lege care va fi aprobat de Parlamentul României, probabil săptămâna viitoare sau peste două săptămâni acest proiect va intra în şedinţă de Guvern pentru a fi avizat”, a spus Constantin.

El a precizat că prin acest proiect de lege autorităţile pot rezolva problema atât fiscal, cauzată de faptul că trebuie recuperaţi banii de la fermieri, cât şi penal, cauzată de declaraţia pe proprie răspundere.