Constantinescu, ASF: Mai puţin de 10% dintre evenimentele sportive sunt asigurate. Afară, sportivii celebri sunt asiguraţi cu milioane de euro
Pentru a prețui valoarea sportivilor, Asigurarea de accidente a acestora este din ce în ce mai necesară, în caz de accidentare pe teren sau la antrenament.
„Mai puțin de 10% din evenimentele sportive din România sunt asigurate. Iar sportul, astăzi, se bazeaza pe două chestiuni esențiale, competiția sportivă în sine și chestiunile comerciale, pentru că acesta se poate dezvolta în mod special, inclusiv prin deblocarea unor canale financiare în vederea susținerii activității sportive. Pe de altă parte, legătura dintre asiguratori și sport ar trebui să fie una strânsă, sportivii mai mult decât oricare alte persoane sunt expuși riscului, viața lor depinde în mod direct de sport, iar orice accidentare le poate perturba nu numai activitatea, cât și viața lor personală. De aceea eu cred că asiguratorii au rolul lor. Există produse de asigurare dedicate sportivilor, cunoaștem că sunt sportivi celebri care se asigură pe sute de milioane de euro, iar asiguratorii se află lânga ei. Eu cred că și în România această nișă de business trebuie dezvoltată”, a declarat vicepreședintele ASF, Cornel Coca Constantinescu, prezent la conferința „Cum asigurăm sportul în Romania?”, organizată de XPRIMM.