Constituţia României la 25 de ani – între necesitatea revizuirii şi imposibilitatea compromisului – documentar

Economica.net
08 12. 2016
constitutia_romaniei__876543_78970200

După dezbateri aprinse, care au durat un an şi jumătate, pe 8 decembrie 1991 românii au votat în proporţie de 77,3% prima şi singura Constituţie post-comunistă. O Constituţie care a continuat forma republicană de guvernământ, instituită de comunişti la finalul lui 1947, dar a reinstaurat pluripartidismul, alegerile libere şi a pus bazele statului de drept post-decembrist.

”Această Constituţie nu a fost o simplă modificare, este o nouă Constituţie. Toate instituţiile vechi ale statului au fost desfiinţate, s-au înfiinţat instituţii noi, instituţiile care există acum şi sunt instituţii democratice, instituţii care există şi funcţionează în toate ţările Europei”, este de părere fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.

Mai sceptic şi mai puţin entuziast, profesorul de drept constituţional Ioan Stanomir consideră că momentul 8 decembrie 1991 a fost unul ”ambiguu”.

”Constituţia a fost adoptată fundamental printr-o presiune constantă a majorităţii FSN aleasă pe 20 mai (1990 – n.r.) şi această presiune constantă a făcut să nu existe niciun fel de compromis şi niciun fel de negociere cu opoziţia. De aceea, dacă priviţi la ziarele din epocă, veţi remarca faptul că opoziţia, în ansamblul ei la acea dată, a fost împotriva adoptării Constituţiei din 1991. Această Constituţie, ca să fim foarte expliciţi, este opera Frontului Salvării Naţionale”, explică Stanomir.

Ioan Stanomir, care în 2008 a condus o comisie prezidenţială de analiză a sistemului politic şi constituţional, militează pentru o revizuire urgentă în cel puţin două puncte esenţiale: reforma Parlamentului în sensul clarificării tipului de bicameralism şi eliminarea imunităţii senatorilor şi deputaţilor, dar şi pentru clarificarea relaţiei dintre preşedinte şi prim-ministru. ”Este suficient să ne uităm la coabitările care au avut loc în România (între preşedinte şi premier – n.r.) pentru a înţelege că aceste coabitări au legătură şi cu modul disfuncţional în care actuala Constituţie a reglementat acest aspect”, spune el.

”Cei care critică Constituţia cred că n-au citit-o. Decât să o citească şi să o înveţe, mai bine o critică şi vor să facă alta. Sigur că este tendinţa aceasta să se modifice Constituţia, dar totuşi ea a dovedit că funcţionează, că statul funcţionează. Că lucrurile merg prost, asta e o altă problemă, nu Constituţia-i de vină. Instituţiile statului ar face bine să-şi îndeplinească atribuţiile pe care le au şi pe care Constituţia le prevede. Le sunt suficiente. Fiecare instituţie are atâtea atribuţii câte trebuie să aibă instituţia respectivă”, consideră, la rândul său, Augustin Zegrean.

Încercări de revizuire a Constituţiei au fost, dar niciuna nu a reuşit în afară de cea din 2003. Aceea a fost însă una mai mult tehnică pentru a permite aderarea României la Uniunea Europeană şi la NATO. Comisia condusă de Stanomir, de pildă, a propus Parlament unicameral, suspendarea preşedintelui doar dacă este acuzat de înaltă trădare şi posibilitatea dizolvării Parlamentului de către şeful statului fără condiţionările impuse de actuala Constituţie. Raportul comisiei a rămas însă în arhivele Palatului Cotroceni fără a se materializa măcar într-o încercare de revizuire.

La un pas de modificarea legii fundamentale au fost însă liberalii şi social-democraţii, reuniţi în USL. În 2013 şi 2014, cu o majoritate de aproximativ 70% în Parlament, PNL şi PSD au elaborat un proiect de revizuire prin care prim-ministrul prelua o serie de atribuţii ale preşedintelui, al cărui mandat era scurtat la patru ani, iar Parlamentul devenea un for suprem nu doar de legiferare, ci şi de urmărire penală a aleşilor şi miniştrilor sau de audiere a oricărei persoane în afară de magistraţi. Proiectul nu a ajuns însă să mai fie supus votului, deoarece USL s-a destrămat în iarna lui 2014.

”Privind la experienţa ultimei încercări de revizuire din vremea defunctului USL, sub oblăduirea defunctului om politic Crin Antonescu, putem să ne socotim fericiţi că actuala Constituţie a rămas în vigoare şi nu a fost înlocuită de schema propusă de specialiştii USL”, consideră Ioan Stanomir.

Dar unde parlamentarii n-au reuşit, s-ar putea să aibă succes Biserica. La recomandarea preoţilor îndemnaţi de înalţii ierarhi, peste trei milioane de români au semnat o iniţiativă cetăţenească de revizuire a Constituţiei în vederea redefinirii familiei. Astfel, potrivit iniţiativei, familia ar urma să se întemeieze pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, nu pe căsătoria dintre soţi aşa cum este în prezent.

”Este o opţiune, este o dorinţă. Oamenii pot să aibă opţiuni tot timpul. Nu orice se poate însă modifica în Constituţia aceasta şi sunt nişte limite peste care nu se poate trece. Problema aceasta, articolul 48 cu căsătoria, face parte din categoria drepturilor fundamentale. Or, în articolul 152 spune că nu pot fi reduse, nu pot fi anihilate drepturile fundamentale şi nici garanţiile acestora. Dar aici va trebui să avut în vedere ca, dacă se va face o modificare, să nu se încalce articolul 152 pentru că ar fi culmea ca, modificând Constituţia, să încalci Constituţia”, atrage atenţia fostul preşedinte al Curţii Constituţionale.

”Nu cred că prioritatea la ora actuală este definirea familiei ca o uniune heterosexuală. Cred că mult mai important este să punem guvernarea ţării pe baze transparente şi eficace, mult mai important este să ne gândim în ce măsură domnia legii este efectivă şi nu numai un deziderat, în ce măsură cetăţenii sunt egali în faţa legii. Mie mi se pare că a merge atât de mult pe această temă înseamnă a stârni dezbateri în societatea noastră care pot să aibă efecte secundare perverse”, este de părere şi Ioan Stanomir.

Până la revizuire însă, Constituţia naşte controverse arbitrate de Curtea Constituţională.

Nu numai instituţiile statului, care de multe ori nu ştiu unde li se opresc puterile, apelează la judecata Curţii, ci şi simpli cetăţeni. Aşa a ajuns instituţia care veghează la respectarea legii fundamentale să dea peste 30.000 de decizii de interpretare a Constituţiei în ultimii ani. Unele speţe au fost de-a dreptul hilare, îşi aminteşte Augustin Zegrean, preşedinte al Curţii Constituţionale din 2010 până în 2016.

”Au fost multe situaţii care nu mi-ar fi trecut prin minte că vor ajunge vreodată la Curtea Constituţională. De exemplu, Înalta Curte l-a obligat pe preşedintele României să-l promoveze pe un domn colonel la gradul de general. Or, în Constituţie scrie că numai preşedintele conferă gradele de general, amiral şi aşa mai departe. Şi s-a dus executorul judecătoresc la poartă la Cotroceni să-l oblige pe preşedinte să-l facă pe ăla general. Am considerat că este un conflict între instituţii, între Justiţie şi Preşedinţie şi s-a soluţionat conflictul. Înalte Curte practic şi-a depăşit atribuţiile, nu putea să facă asta, e ca şi cum ar fi desemnat Curtea supremă persoana care să facă Guvernul. E cam acelaşi lucru”, povesteşte Zegrean.

Cât priveşte perioada de un secol şi jumătate, de la adoptarea primei Constituţii româneşti, în 1866, şi până în prezent, aceasta a fost marcată de discontinuităţi şi de traume, după cum remarcă profesorul Ioan Stanomir. ”Timp de aproape jumătate de secol, sub comunism, noi nu am avut, constituţii. Ceea ce Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceauşescu au confecţionat erau instrumente de oprimare a cetăţenilor şi instrumente ale tiraniei comuniste. Despre ele nici măcar nu merită să discutăm. Cât despre constituţiile de dinainte de 1948, acestea la rândul lor, trebuie divizate. Există constituţii ale liberalismului, 1866 şi 1923, şi există o Constituţie alcătuită pe baza unei lovituri de stat, cea din 1938, şi o Constituţie alcătuită dintr-o sumă de legi constituţionale, Constituţia regimului dictatorial al mareşalului Ion Antonescu”, remarcă Stanomir.

”Constituţia din 1866 şi cea din 1923 au fost, într-adevăr, Constituţii democratice şi răspundeau la cerinţele momentului. Erau Constituţii bine scrise şi chiar răspundeau la tot ce era de răspuns. Au fost foarte bine primite în epocă, nu doar în România, ci şi în Europa au fost bine apreciate. După aceea, Constituţia din 1938 a fost o Constituţie care a încălcat totul, a desfiinţat partidele politice, a distrus tot ce era făcut bun în celelalte de dinaintea ei. Pe urmă au venit comuniştii şi au făcut constituţii foarte frumoase, dar care nu s-au respectat niciodată. Bine, foarte frumoase aşa, ca scriere, că drepturile fundamentale nu le-au respectat niciodată. Prima a fost cu Republica Populară Română, pe urmă în 1965 cu Republica Socialistă România. Prin Constituţia din 1948 practic s-au interzis partidele politice, ce să mai vorbim, dacă nu mai era pluralism politic, nu mai era nimic. Plus că şi proprietatea a fost aproape desfiinţată. Or, democraţie fără proprietate nu există”, spune, la rândul său, Augustin Zegrean.

Şapte constituţii, dintre care patru sub regimuri dictatoriale, şi 16 revizuiri în 150 de ani. O medie de aproximativ 20 de ani pentru fiecare lege fundamentală. Aceasta ar fi, în cifre, istoria constituţională a României de la 1866 până în 2016.