Construcţia One Verdi Park, din strada Barbu Văcărescu, a ajuns la cota zero
Turnul rezidențial de la One Verdi Park împreună cu cel mai mare turn de la One Mircea Eliade (componenta rezidențială a proiectului One Floreasca City) vor reprezenta cele mai înalte blocuri de locuințe exclusiviste din București.
Proiectul va avea o suprafață totală de 60.000 mp, distribuiți astfel: 19.000 mp subsoluri cu peste 480 de locuri de parcare, 21.000 mp închiriabili pentru birouri, 16.000 mp pentru cele 134 de apartamente exclusiviste și 4.000 mp spații comerciale la parter, iar turnul de birouri va targeta certificările LEED Platinum v4 și WELL.
„One Verdi Park este un proiect mixt care se dezvoltă într-o zonă cu potențial mare, o zonă consacrată atât pentru segmentul office, cât și pentru cel comercial și rezidențial. Odată cu atingerea cotei zero dezvoltarea proiectului avansează, ceea ce ne permite livrarea sa mai devreme decat termenul inițial pe care ni l-am asumat, la finele lui 2021. Lucrăm cu un contractor foarte eficient din Turcia, iar în acest moment suntem chiar cu patru săptămâni înaintea programului bugetat inițial, ritm care ne poate permite să finalizăm chiar înainte de termen. Pe fondul trendului de eficientizare a timpului în marile aglomerări urbane, proiectele mixte care oferă atât locuințe, cât și spații de lucru în aceeași zonă câștigă teren. Clienții caută dezvoltări mixte care să le ofere cât mai multe facilități, de la casă, la birou, market, restaurant, pentru că toate acestea salvează timp. Dezvoltarea acestui proiect a început în toamna lui 2019 și deja 50 % din unitățile locative au fost precontractate. One Verdi Park va fi unul dintre proiectele landmark ale orașului, o dezvoltare de referință, asemenea lui One Floreasca City, pe o piață imobiliară dinamică cum este cea de la noi”, spune Beatrice Dumitrașcu, VP Residential Division One United Properties.
Cele două clădiri ale proiectului One Verdi Park sunt prevăzute cu lobby de 5,30 m înălțime, iar accesul în acest complex se va realiza din Strada Barbu Văcărescu, iar zona exterioară dinspre bulevard va fi tratată ca spațiu pietonal, compus din circulații pietonale, spații verzi și spații de recreere, în timp ce zonele rămase libere la nivelul terenului amenajat, în afara zonei de circulație auto, vor fi amenajate ca circulații pietonale și spații verzi.
One United Properties, înființat în 2007 de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, este cunoscut pentru dezvoltări cum ar fi One Floreasca City, One Herăstrău Park, One Charles de Gaulle sau One Herăstrău Plaza. One United Properties va avea până la sfârșitul anului 2020 peste 800 apartamente finalizate și peste 2.000 care urmează a fi terminate în anii viitori.
Divizia de birouri, înființată în parteneriat cu Ionuț Dumitrescu, are astăzi un portofoliu de 67.500 mp GLA (One Tower, parte din One Floreasca City, business park-ul One North Gate, clădirea One Victoriei Center, One Herăstrău Office) și birouri în dezvoltare și construcție de peste 100.000 mp GLA (One Cotroceni Park și One Verdi Park).