Construcţia South Stream pe teritoriul Ungariei va începe în aprilie 2015 – Gazprom

Economica.net
26 11. 2013
southstream_54714800

Astfel, Ungaria devine a treia ţară, după Bulgaria şi Serbia, unde urmează să demareze lucrările de construcţie a gazoductului South Stream în anii următori.

Conducta va trece pe sub Marea Neagră către ţările din Europa de Sud şi Centrală, în cadrul efortului de diversificare a aprovizionării cu gaze ruseşti şi reducerea dependenţei de ţările de tranzit, scrie agenţia de presă rusă.

Pentru realizarea segmentului terestru al conductei, Gazprom a încheiat acorduri cu Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Slovenia, Croaţia şi Austria.

South Stream va traversa teritoriul Bulgariei de la portul Varna până la graniţa cu Serbia, de la est la vest, întinzându-se pe 540,8 km. Capacitatea proiectată în primul an de exploatare se ridică la 16 miliarde de metri cubi de gaze anual pentru a creşte ulterior la 63 miliarde de metri cubi pe an. Lungimea porţiunii maritime a South Stream, prin care Rusia va pompa gaze spre sudul Europei este de 900 km.