Construcţiile speculative de spaţii logistice în România continuă. P3 construieşte un nou depozit

Dezvoltatorul de proprietăţi logistice, P3, începe construcţia speculativă a unei noi clădiri în parcul industrial cumpărat de la CA Immo. 
Andrada Ghira - joi, 01 oct. 2015, 11:50
Construcţiile speculative de spaţii logistice în România continuă. P3 construieşte un nou depozit

Depozitul de 28.000 mp este prima clădire dezvoltată de P3 în România după achiziția parcului logistic P3 Bucharest – cel mai mare din țară – la începutul acestui an. Construcția a fost demarată la sfârșitul lunii septembrie.

Parcul logistic este situat la intrarea în Bucureşti, pe sutostrada A1, la km 13. Adiacent proprietăţii, P3 mai deţine şi 40 de hectare de teren ce permite dezvoltarea a peste 160.000 mp de spații logistice suplimentare. Noua clădire, care are ca termen de finalizare luna aprilie 2016, va fi construită pe un teren de 6 hectare.

Creșterea rapidă a pieței de logistică din România a avut ca rezultat o cerere extraordinară pentru spațiile de depozitare, fapt care a dus la scăderea ratei de neocupare la doar 5% în zona Bucureștiului”, explică CEO-ul P3, Ian Worboys.

„Prin construcția speculativă a acestei clădiri, putem asigura spații disponibile imediat pentru clienții noștri, precum și soluții Build-To-Suit. Acest proiect demonstrează încrederea în piața din România, unde suntem prezenți încă din anul 2010. Ne dorim să ne dezvoltăm și să investim aici, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienților din portofoliul nostru european care caută spații de calitate și servicii de primă clasă. Expertiza europeană a P3, precum și întelegerea pieței din regiunea CEE și în special a pieței din România, ne ajută să livrăm acest proiect”, spunea la începutul acestui an Ian Worboys, CEO P3. 

În luna februarie a acestui an, compania anunţa investiţii de 35 de milioane de euro în două clădiri cu o suprafaţă totală de 75.000 de mp. Noua clădire de 28.000 mp face parte din planurile anunţate atunci de Worboys. 

Dezvoltatorul P3 este deţinut de TPG Real Estate şi Ivanhoe Cambridge, două dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume, şi au finalizat la începutul acestui an achiziţia parcului logistic Europolis de la austriecii de la CA Immo.

Immofinanz, unul dintre cei mai mari investitori de pe piaţa din România, a început în vara acestui an construcţia speculativă a unui parc logistic la Mogoşoaia, lângă Bucureşti.

„Noi vedem semne pozitive pentru sectorul industrial, care este mai activ decât cel al birourilor. În aceea ce privește portofoliul nostru, pe partea de logistică, este închiriat în proporție de 95%. Începem dezvoltarea speculativă, sub brandul Log IQ (nr. – fără a avea semnate contracte cu chiriași) la un proiect nou lângă București, la Mogoșoaia, care va avea cale ferată, acces din centură. Vorbim de o suprafață de 40.000 mp în primă fază, iar în total va avea 140.000 mp. Infrastructura este finalizată în locație”, a declarat Sorin Vișoianu, country manager office & logistics România şi Bulgaria al Immofinanz Group, în cadrul unui seminar pe teme imobiliare.

Investiţia pentru prima fază a proiectului de la Mogoşoaia se ridică la 32 de milioane de euro. În total, investiţia în parcul industrial de la Timişoara va depăşi 60 de milioane de euro. 

Totodată, Immofinanz se află în negocieri avansate cu Logicor pentru vânzarea portofoliului de proprietăţi logistice de pe toate pieţe, inclusiv cele din România. 

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...