Constructorii auto europeni merg la Paris pentru a-şi prezenta modelele electrice ieftine
În contextul în care şoferii sunt nemulţumiţi de preţul de cost ridicat al unui automobil electric, Stellantis NV, Renault SA şi Volkswagen AG au de gând să îşi prezinte cele mai noi modele electrice ieftine la evenimentul bianual care începe luni. Obiectivul lor este acela de a inversa o tendinţă de diminuare a vânzărilor, care a început anul trecut, când guvernele din regiune au redus stimulentele acordate celor care renunţă la automobilele cu motoare pe combustie în favoarea automobilelor electrice.
„Contextul actual nu este unul grozav pentru automobile electrice, nu există suficientă infrastructură de încărcare, preţurile sunt volatile, dar vom vedea. Noi facem tot ce putem”, spune directorul general de la Renault, Luca de Meo.
Constructorul francez este în fruntea mişcării pentru accesibilitate, prezentând mai multe modele de tip plug-in la Salonul de la Paris, inclusiv modelul R4, care ar urma să coste mai puţin de 35.000 de euro. De asemenea, Renault va prezenta noul R5, o versiune electrică a celebrului model cu motor pe combustie din 1970 şi care costă 25.000 de euro.
Salonul auto de la Paris ar putea fi un moment de cotitură pentru constructorii europeni, care au avut probleme în a oferi automobile electrice ieftine. Problemele iniţiale cu dezvoltarea programelor software, costurile ridicate cu mâna de lucru şi componentele scumpe, precum bateriile, au afectat industria auto europeană. Pentru a-şi menţine marjele operaţionale, mulţi producători s-au concentrat pe vânzarea de modele premium. Acest lucru, cumulat cu diminuarea subvenţiilor în ţări precum Germania sau Suedia, au dus preţul mediu de comercializare a unui automobil electric la 45.000 de euro în acest an. În aceste condiţii, automobilele electrice sunt inaccesibile pentru mulţi europeni, care se confruntă deja cu dobânzi mari şi un cost ridicat al traiului.
Tot la Paris, Dacia, marca low-cost din cadrul grupului Renault, va dezvălui modelul Bigster, un SUV de talie mare destinat să contracareze „explozia costurilor” pe acest segment, a precizat Renault.
Pe lângă R4 şi R5, pe care Luca de Meo l-a catalogat drept „cea mai bună maşină electrică mică din lume”, Renault ar urma să prezinte la Paris un prototip pentru un model Twingo electric, care ar urma să coste mai puţin de 20.000 de euro şi care a fi lansat pe piaţă în 2026.
„În sfârşit, începem să vedem vehicule mai mici şi modele electrice mai accesibile. Există în continuare un decalaj faţă de automobilele electrice chinezeşti pe partea de costuri, dar este vorba de un decalaj care se reduce”, spune şi Serge Gachot, directorul Salonului auto de la Paris.
Un exemplu este grupul franco-italian Stellantis care şi-a unit forţele cu constructorul chinez Leapmotor pentru a reduce costul automobilelor sale electrice. Printre modele pe care Stellantis se va prezenta la Paris se numără Leapmotor B10, un SUV compact destinat tinerilor automobilişti care să vină cu un preţ de cost mai bun decât concurenţa. Modul cum va fi primit noul model la Paris va decide care vor fi paşii următori în planul Stellantis de a produce vehicule Leapmotor la o uzină din Polonia.
Marca Citroen, care în 1948 a lansat automobilele accesibile în Franţa graţie celebrului 2CV, are de gând să prezinte mai multe modele electrice cu un preţ moderat la Salonul de la Paris, inclusiv noul C3 Aircross, pe care îl descrie ca fiind „cel mai accesibil SUV compact de pe piaţă”. De asemenea, Citroen va dezvălui noul e-C3, care costă 23.300 de euro şi care a început să fie livrat la mijlocul lui septembrie, după mai multe luni de întârzieri din cauza unor probleme de software.
Constructorii auto europeni concurează cu mai mulţi producători chinezi care doresc să se extindă în regiune, în pofida deciziei recente a Comisiei Europene de a impune tarife suplimentare, de până la 45%, pentru automobilele electrice importate din China.
Grupul chinez BYD va aduce la Paris mai mult modele electrice şi hybride plug-in, inclusiv modele de masă destinate să concureze cu automobilele franceze şi germane, precum şi cu Model Y de la Tesla. În încercarea de a-şi demonstra capacităţile tehnologice, grupul chinez va dezvălui la Paris şi un SUV de lux denumit Yangwang U8, care ar urma să coste aproximativ un milion de yuani (141.509 de dolari).
Compatriotul Xpeng Inc va prezenta noul său sedan P7+, o versiune mai lungă a modelului P7, care costă 50.0000 de euro, şi care concurează cu modele de clasă medie mai scumpe de la BMW şi Mercedes.
Chiar dacă o serie de producători auto chinezi, precum Great Wall Motor Co. şi Nio Inc., nu vor fi prezenţi la Salonul de la Paris, există numeroşi producători chinezi care şi-au trimis reprezentanţii la Paris pentru a discuta potenţiale parteneriate, intrări pe piaţă şi producţie în Europa cu constructori şi dealeri locali.