Constructorii măresc ritmul de lucru la autostrăzi. Nemţii de la Geiger, italienii de la Tirrena şi Umbrărescu au cele mai mari progrese
După progresele anemice din perioada precedentă, unii constructori au mărit semnificativ ritmul de lucru odată cu încălzirea vremii.
Cel mai mare progres, de nouă puncte procentuale, a fost înregistrat de către constructorul german Geiger. Gradul de execuţie a lucrărilor pe lotul 1 al Autostrăzii Ogra – Câmpia Turzii a ajuns în aprilie la 55%, faţă de 46% în luna precedentă, conform situaţiei actualizate a proiectelor de pe site-ul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Italienii de la Tirrena Scavi au mărit la rândul lor ritmul de lucru la Podul de la Gilău, care va lega autostrăzile din jurul Clujului. Progresul lor este patru puncte procentuale, stadiul fizic al lucrărilor la acest nod ajungând la 20,50% în aprilie.
Un avans semnificativ, de 3,5 puncte procentuale, a raportat şi constructorul român Dorin Umbrărescu pe lotul 4 al Autostrăzii Lugoj-Deva. Gradul de execuţie a lucrărilor pe acest şantier a ajuns la 75,70%.
Grecii de la Aktor au raportat un progres de 2,35 puncte procentuale în ultima lună pe şantierul de la intrarea în Capitală a Autostrăzii Bucureşti – Ploieşti. Stadiul fizic al lucrărilor a urcat aici la 71,80%.
Şi italienii de la Impresa Pizzarotti au înregistrat în ultima lună un progres de un punct procentual pe lotul 1 al Autostrăzii Sebeş – Turda, până la un grad de execuţie de 41%.
Progrese mai mici de un punct procentual au mai fost raportate de către constructorii Strabag şi Straco, pe loturile lor din Autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureş.
Pe restul de şase şantiere nu a fost raportat niciun progres. De precizat că pe loturile 3 şi 4 din Autostrada Sebeş – Turda se estimează că în luna mai va fi efectuată recepţia la terminarea lucrărilor.