Constructorul auto Lucid reduce pentru o perioadă limitată prețurile sedanurilor sale de lux, în contextul războiului prețurilor de pe această piață

Lucid Group a redus prețurile gamei sale de sedanuri de lux Air la începutul acestei săptămâni, însă pentru o perioadă limitată de timp înainte de sezonul sărbătorilor, pe fondul concurenței acerbe și a încetinirii cererii de vehicule electrice, transmite Reuters.
Cristian Negrei - sâm, 04 nov. 2023, 10:08
Constructorul auto Lucid reduce pentru o perioadă limitată prețurile sedanurilor sale de lux, în contextul războiului prețurilor de pe această piață

Ratele ridicate ale dobânzilor au afectat cererea de vehicule electrice, iar producătorii de automobile, în frunte cu cel mai valoros producător de automobile electrice din lume, Tesla, au răspuns prin reducerea prețurilor.

Compania auto condusă de Elon Musk a redus prețurile mașinilor sale de mai multe ori în acest an pentru a împiedica noile vehicule electrice mai ieftine să-i ia din cota de piață.

Războiul prețurilor vehiculelor electrice a forțat companiile să acorde prioritate vânzărilor față de marje și a redus prețul mediu al acestora până la 50.683 de dolari în septembrie, a arătat un raport al Cox Automotive.

Lucid a redus prețul modelului său Air Touring la 87.500 de dolari de la 95.000 de dolari și al celui mai puternic Grand Touring cu 10.000 de dolari la 115.600 de dolari, precizează Reuters.

Compania din Newark, California, a redus și prețul Air Pure cu tracțiune integrală până la 74.900 de dolari, de la 82.400 de dolari. Prețul celei mai recente oferte, Air Pure cu tracțiune spate, rămâne neschimbat la 77.400 de dolari.

Tesla a redus prețurile sedanului său premium Model S, cel mai apropiat concurent al Lucid Air, până la 74.990 de dolari.

Lucid a redus anterior prețurile pentru mașinile sale în august, în condițiile în care compania avea nevoie de lichidități pentru o crește producția într-o perioadă economică dificilă.

Compania, care urmează să-și prezinte marțu rezultatele din trimestrul al treilea, a primit sprijin financiar important din partea Fondului de Investiții Publice din Arabia Saudită a oferit companiei, un avantaj față de unii dintre competitorii săi care au nevoie de numerar.

Oferta de reducere a prețurilor va fi valabilă până pe 30 noiembrie, a precizat compania.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Honda e precaută cu privire la startul producției de noi modele de mașini electrice, din cauza politicii industriale anunțate de Trump
Honda e precaută cu privire la startul producției de noi modele de mașini electrice, din cauza politicii industriale anunțate ...
Honda Motor va fi precaută cu privire la începerea producției de noi vehicule electrice din cauza incertitudinii cu privire la politica industrială a președintelui ales Donald Trump, a declarat......
Cea mai scumpă apă din România e în Buzău, județul de baștină al lui Marcel Ciolacu
Cea mai scumpă apă din România e în Buzău, județul de baștină al lui Marcel Ciolacu
Compania de Apă Buzău, operatorul regional al serviciilor de apă şi de canalizare din judeţul de baștină al lui Marcel ...
UE trebuie să fie pregătită de revenirea lui Trump la Casa Albă, spune comisarul Sejourne
UE trebuie să fie pregătită de revenirea lui Trump la Casa Albă, spune comisarul Sejourne
Uniunea Europeană trebuie să fie gata să se apere împotriva măsurilor comerciale protecţioniste adoptate de alte ţări, ...
Trump discută cu preşedintele Chinei prin intermediari
Trump discută cu preşedintele Chinei prin intermediari
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat la începutul săptămânii că discută cu liderul chinez Xi Jinping ...