Consultant fiscal: Cei care trăiesc de pe-o zi pe alta vor fi mai expuşi riscurilor cu impozitul global. Statul va ieşi în pierdere

Economica.net
20 04. 2017
tips_for_companies_in_making_certain_worker_health_image_1_81637300

„Un muncitor în construcţii a câştigat bine vara, dar apoi este concediat toamna; anul următor, se va trezi şi cu bani de dat la Fisc, şi fără serviciu. Astfel de persoane, care trăiesc de pe-o zi pe alta, nu au obişnuinţa de a pune bani deoparte atunci când câştigă mai mult şi astfel vor cele mai expuse”, a exemplificat consultantul fiscal, vorbind la ZF Live despre impozitul pe venitul global.

„În general, persoanele cu venituri mici vor trebui să aibă o evidenţă a fiecărei cheltuieli în parte, să aibă inclusiv bani pregătiţi pentru plata taxelor, sunt lucruri pe care acum doar puţini le fac. Cred că în practică vor fi dificultăţi mai mari la nivelul persoanelor cu o educaţie financiară mai redusă”, a mai spus Emilian Duca.

Consultantul a enumerat şi câteva „surprize” pe care le vor avea unele categorii de contribuabili, cum ar fi aceea că, în cazul veniturilor realizate din chirii, scutirile scad de la 40% la 20% sau că, în cazul câştigurilor din premii (pariuri, loterie etc.), dispare plafonul de scutire şi întreaga sumă va deveni impozabilă. În plus, şi pensiile, dar şi ajutoarele sociale vor fi incluse în calculul venitului global”, a mai spus Emilian Duca.

Statul va pierde din impozitul pe gospodărie

Statul român va pierde din impozitul pe gospodărie, persoanele cu venituri reduse urmând să beneficieze de pe urma acestei iniţiative, dar cei din clasa medie, cu venituri semnificative, vor avea de pierdut, a declarat joi consultantul fiscal Emilian Duca.

„Va fi mai bine pentru o parte destul de importantă dintre cei care plătesc impozite în momentul de faţă, în special pentru cei cu venituri mici, cu salariile mici, familiile cu mulţi copii. Cei care vor pierde, în bună măsură, eu estimez că sunt cei din clasa medie, cei care au venituri din salarii semnificative, care au pachete de bonusare destul de avantajoase”, a spus Emilian Duca, la ZF Live.

Consultantul fiscal consideră că impactul bugetar nu a fost estimat corect. „Impactul bugetar nu cred, însă, că a fost estimat corect, în sensul că impactul va fi foarte mare la nivelul scăderii veniturilor la masa mare de salariaţi, vorbim de cei care obţin venituri mici, pentru că aceştia beneficiază de deduceri personale, au familii etc. (…) Impactul în primul an este posibil să depăşească 50% din venituri, pentru că se va transfera încasarea în anul următor, când se depunde declaraţia de venit”, a precizat Duca.

Potrivit lui Emil Duca, cota unică de impozit pe venit de 10%, care face parte din proiectul de modificare a Codului Fiscal al Ministerul Finanţelor, va fi intermediară, nivelul de impozitare urmând să fie revizuit în măsura în care veniturile pe care le estimează vor fi – sau nu – realizate. „Eu nu văd această măsură decât ca una intermediară, spre un impozit progresiv mult mai agresiv. (…) Practic, dacă acest sistem se introduce la 1 ianuarie 2018, statul trebuie să fie pregătit să împrumute o sumă semnificativă, dacă ne raportăm la veniturile realizate din acest tip de impozit în anul 2016. Cel mai probabil va trebui să ia şi 20 şi ceva de miliarde de lei ca împrumuturi pentru a acoperi nealimentarea periodică cu venituri în perioada respectivă”, a explicat consultantul fiscal.

Impozitul pe venitul global al gospodăriilor este un proiect prin care Guvernul vrea să includă în baza de calcul toate veniturile realizate de persoanele fizice într-un an calendaristic, suma astfel obţinută urmând a fi redusă proporţional cu un set de facilităţi (deductibilităţi), iar rezultatul final să fie taxat cu o cotă unică de 10%. Guvernul vrea ca acest sistem de impozitare să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018, ceea ce ar însemna că primele plăţi de impozit pe venitul global – aferente anului 2018 – ar urma să se facă în prima jumătate a anului 2019.

Impozitul pe venitul global al gospodăriilor este un proiect prin care Guvernul vrea să includă în baza de calcul toate veniturile realizate de persoanele fizice într-un an calendaristic, suma astfel obţinută urmând a fi redusă proporţional cu un set de facilităţi (deductibilităţi), iar rezultatul final să fie taxat cu o cotă unică de 10%. Guvernul vrea ca acest sistem de impozitare să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018, ceea ce ar însemna că primele plăţi de impozit pe venitul global – aferente anului 2018 – ar urma să se facă în prima jumătate a anului 2019.