Consultant: Prima reacţie a băncilor: Sigur că da, apoi de la Risc poţi obţine cel mult două refuzuri

Băncile sunt "un stup fără matcă", iar clienţii care vor finanţare se găsesc în faţa unui paradox, fiind primiţi cu braţele deschise în sucursale sau de către directorii pe corporate, dar în cel mai fericit caz refuzaţi de Departamentul Risc la al doilea răspuns, afirmă Marcel Vulpoi, partener V&TM.
Economica.net - mie, 04 dec. 2013, 14:34
Consultant: Prima reacţie a băncilor: Sigur că da, apoi de la Risc poţi obţine cel mult două refuzuri

„Prima reacţie a băncilor: sigur că da! Sunt oameni care sună săptămânal din bănci, relationship manageri care cer să le aducem clienţi, să facem ceva. Vine clientul şi-l duc la întâlnirea cu managerul din bancă, iar acesta spune din start că finanţarea se va aproba cu siguranţă. Abia la finalul unei discuţii călduroase aminteşte ceva de cei de la Risc, dar ne asigură că nu va fi o problemă. După care începe ping-pong-ul. Dă-mi aia, dă-mi aia, cum e aia, de ce ai făcut aia acum 14 ani. Ping-pong-ul din prima lună este cu cel care întocmeşte dosarul, nu cu Riscul”, a spus Marcel Vulpoi, fondatorul firmei de consultanţă şi contabilitate Vulpoi & Toader Management (V&TM).

Consultantul, care predă şi la catedra de contabilitate de la ASE, spune că abia după o lună de schimbat documente cu ofiţerul de credit din sucursală începe „moartea pasiunii” pentru cel care vrea un credit.

„Dosarul ajunge la Risc şi trei săptămâni – o lună nu mai auzi nimic. Nimeni nu-ţi dă vreun contact de la Risc. Dacă suni în sucursală, invariabil primeşti răspunsul: «Nu mai depinde de mine sau de noi». La Risc stă şi o lună fără să te sune nimeni. Ce-or face acolo, Dumnezeu ştie”, a continuat Vulpoi.

În cazurile fericite întâlnite de consultant, primele interpelări la o lună după ce dosarul a ajuns la Departamentul de Risc sunt solicitări de suplimentare documentaţie, clarificări sau explicaţii.

„Din experienţa ultimilor doi ani, fie primul răspuns de la Risc este negativ, fie al doilea. După ce trimiţi toate documentele şi termini de dat toate explicaţiile, ţi se spune că ai risc pe nu ştiu ce, pe care banca nu-l poate trece cu vederea”, a afirmat Vulpoi.

El susţine că este vorba de proiecte bine fundamentate, cu studiu de fezabilitate riguros, şi unde garanţiile depăşesc semnificativ valoarea finanţată.

„Sunt o grămadă de proiecte finanţabile de către orice finanţator rezonabil. Dar dacă ai creditat prost înainte de criză şi acum ai de ales între titluri de stat şi a mă finanţa pe mine, ce ai alege?”, a adăugat Vulpoi.

Consultantul este de părere că băncile au ajuns în situaţia unor „muşuroaie sau stupi fără matcă”.

„Fiecare furnică care câte un bob are o sarcină pe care o îndeplineşte conştiincios, dar nimeni nu are imaginea de ansamblu, în afară de matcă. În bănci, ca şi până acum la ANAF, nu mai există matcă. La ANAF toată lumea îşi făcea treaba, la finalul zilei plecau mulţumiţi acasă, dar la buget nu se încasau bani”, a încheiat Vulpoi.

Vulpoi & Toader Management se defineşte ca cea mai mare companie independentă de contabilitate cu capital integral românesc şi estimează anul acesta o creştere a cifrei de afaceri cu 10%, comparativ cu 2012, ajungând la 2,7 milioane de euro.

Evoluţia pozitivă a cifrei de afaceri se datorează creşterii cu 20-30% a serviciilor de consultanţă şi revizuire contabilă, în contextul în care din ce în ce mai multe companii mari îşi optimizează afacerile din punct de vedere financiar-contabil.

Cifra de afaceri V&TM este realizată din serviciile de contabilitate (60%), consultanţă (20%), revizuiri (10%) şi expertiză (10%).

Te-ar mai putea interesa și
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din cauza mai multor probleme apărute ca urmare a unei furtuni de zăpadă sau......
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, ...