Consultările preşedintelui Iohannis cu partidele parlamentare pentru nominalizarea premierului s-au încheiat

Consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea noului prim-ministru s-au încheiat, urmând ca şeful statului să facă o declaraţie de presă la ora 20:00. Iohannis i-a primit, de la ora 15, pe preşedinţii PSD şi ALDE, Liviu Dragnea, respectiv Călin Popescu-Tăriceanu care au propus ca Mihai Tudose să devină noul prim-ministru. Întâlnirea a durat 15 minute, iar liderii PSD-ALDE nu au făcut declaraţii, scrie News.ro. 
Economica.net - lun, 26 iun. 2017, 16:13
Consultările preşedintelui Iohannis cu partidele parlamentare pentru nominalizarea premierului s-au încheiat

După întâlnirea preşedintelui cu delegaţia PNL, formată din preşedintele Ludovic Orban şi cei patru prim-vicepreşedinţi, liberalii neavând propunere pentru postul de premier, Orban a declarat că scopul liberalilor este să blocheze în Prlament formarea unui guvern PSD. Preşedintele a avut consultări cu delegaţia USR privind formarea unui Guvern. Reprezentanţii USR şi-au reiterat solicitarea privind retragerea nominalizării lui Mihai Tudose.

Întâlnirea cu delegaţia PMP, condusă de Traian Băsescu, a durat foarte puţin, propunerea partidului pentru postul de premier fiind europarlamentarul Siegfried Mureşan, despre care a spus că nu corespunde doar portretului robot făcut de Dragnea şi de Iohannis, ci portretului – robot al oricărui român.

Liderul deputaţilor din grupul minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, luni, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că parlamentarii vor aştepta decizia şefului statului privind premierul, urmând să decidă atunci cum vom acţiona în Parlament, însă probabil vor vota „neunitar”, aşa cum au făcut şi la moţiunea de cenzură.

Liderul deputaţilor din grupul minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, luni, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că parlamentarii vor aştepta decizia şefului statului privind premierul, urmând să decidă atunci cum vom acţiona în Parlament, însă probabil vor vota „neunitar”, aşa cum au făcut şi la moţiunea de cenzură, potrivit News.ro.

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, luni, că desemnarea ca premier a lui Mihai Tudose de către PSD este o desemnarea „ratată” şi o „capcană”, în care nici Liviu Dragnea nu speră ca preşedintele Klaus Iohannis să cadă.

„Opinia noastră despre desemnare: Este o desemnare ratată, care după mine este destinată să-l atragă pe preşedintele Iohannis într-o capcană a unei desemnări ratate. Eu cred că nici Dragnea nu speră ca domnul preşedinte Iohannis să cadă în această capcană”, a afirmat Băsescu.

Preşedintele interimar al USR, Elek Levente, a declarat luni, la ieşirea de la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că i-a transmis şefului statului că partidul pe care îl reprezintă nu va susţine un guvern PSD, cu atât mai puţin un premier ca Mihai Tudose, despre care a spus că a plagiat în teza de doctorat.

”Am transmis preşedintelui mesajul că nu vom susţine guvern PSD, cu atât mai puţin un premier ca Mihai Tudose, care a fost dovedit că a plagiat. Suntem dispuşi să susţinem un guvern non-PSD cu anumite condiţii: continuarea luptei anticorupţie, nominalizarea ministrului Justiţiei din USR sau din afara USR, dar care să garanteze că nu se atinge nimeni de Justiţie şi modificarea legislaţiei electorale, astfel încât primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin”, a declarat Elek Levente.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, luni, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, că liberalii i-au transmis şefului statului că PNL îşi poate asuma guvernarea oricând, însă doar dacă ar avea o majoritate în spate, ceea ce nu au reuşit să obţină, astfel încât scopul lor acum este să blocheze formarea unui Guvern PSD, în Parlament.

„Delegaţia PNL i-a prezentat preşedintelui României, Klaus Iohannis, poziţia politică a partidului, care a fost adoptată astăzi. (…) Poziţia noastră a fost aceea că PNL este oricând pregătit să-şi asume răspunderea guvernamentală, dar doar în baza unei majorităţi parlamentare solide, coerente, care să permită punerea în practică a unui program de guvernare liberal”, a spus Orban, la finalul consultărilor.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde de lei, adică aproape 33 de miliarde de euro, potrivit notei de fundamentare......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...