Consultaţia şi tratamentul la medicul dentist în starea de alertă. Noile reguli pe care trebuie să le respecte medicii şi pacienţii
Ce trebuie să ştie oamenii care vor să meargă la dentist în starea de alertă. Măsuri obligatorii din 25 mai:
Economica.net vă spune care sunt cele mai importante prevederi pentru pacienţi şi medici ale Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 873/2020 care reglementează activitatea cabinetelor dentare pe perioada stării de alertă.
- Din 25 mai e în vigoare Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 873/2020 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 828/2020 privind măsurile de organizare și desfășurare a activității la nivelul cabinetelor stomatologice și la nivelul unităților sanitare non-COVID pe perioada stării de alertă.
Programarea telefonică
Medicul dentist trebuie să programeze pacienţii astfel încât aceştia să nu se întâlnească în sala de așteptare/să nu staționeze în sala de aşteptare, iar după fiecare pacient medicul trebuie să asigure dezinfecţia, aerisirea şi pregătirea cabinetului pentru următorul pacient.
- este obligatorie respectarea unui interval de cel puţin 20 de minute între pacienţi; dacă sala de aşteptare nu permite păstrarea distanţei de 1,5 – 2 metri între oameni, pacientul poate aştepta afară şi va fi sunat când trebuie să intre în cabinet.
- dacă pacientul aşteaptă în sala de aşteptare, timpul de aşteptare trebuie să fie de maximum 15 minute;
Pacienţii trebuie să fie anunţaţi de către personalul cabinetului dentar să vină neînsoţiţi, cu câteva excepții: copii, persoane cu nevoi speciale, pacienți foarte vârstnici.
Medicul trebuie să le comunice pacienţilor săi prin telefon sau email noile reguli instituite în cabinet pe perioada stării de alertă.
Medicul trebuie să afişeze măsurile și regulile de protecție la intrarea în cabinetul stomatologic, inclusiv măsurile de distanţare socială.
În sala de aşteptare scaunele vor fi aşezate la 1,5 – 2 metri distanţă unele faţă de altele şi vor fi făcute din materiale uşor de dezinfectat.
La intrarea în cabinet trebuie să existe dispenser cu substanță dezinfectantă/mijloc de dezinfectare (soluții dezinfectante, șervețele dezinfectante, gel); suplimentar, se pot folosi recipiente/saci pentru depozitarea bunurilor personale ale pacientului (haine, telefon, genţi, chei, etc.).
Medicul trebuie să arunce revistele, ziarele, jucăriile şi alte obiecte care pot fi atinse de către pacienţi sau personalul medical şi care sunt greu de dezinfectat.
Triajul pacienţilor
Personalul cabinetului dentar va face, prin intermediul apelului telefon, un triaj epidemiologic centrat pe identificarea eventualelor semne clinice ale infecţiei cu noul coronavirus (tuse, febră, dureri în gât, dificultăți de respirație), precum și pe riscul de a fi infectat (persoane aflate în autoizolare/carantină, contacți ai acestora sau contacți ai persoanelor cu semne caracteristice infecției cu SARS-CoV-2), conform definițiilor de caz publicate de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile sau pe baza chestionarului pe care îl găsiţi la finalul acestui articol;
Personalul cabinetului dentar va face şi un triaj al afecţiunilor stomatologice ale pacienţilor pentru a-i prioritiza la cabinet.
Pe perioada stării de alertă se va limita numărul personalului medical și auxiliar din cabinetele dentare pentru prevenirea contaminării; se va evita, pe cât posibil, contactul între persoane (nu se strânge mâna, se menține o distanță de peste 1,5 metri în timpul unei discuții etc.).
Tastaturile calculatoarelor, laptopurilor sau a altor echipamente electronice sau medicale vor fi acoperite cu protecții din plastic care se vor schimba la finalul zilei dacă aparatele au fost utilizate.
Personalul medical va respecta riguros procedura de echipare, dar mai ales pe cea dezechipare pentru a evita contaminarea.
Instrumentarul și materialele necesare efectuării intervențiilor stomatologice trebuie să fie aduse în cabinetul de tratament înainte de începerea procedurilor.
Accesul în cabinetul stomatologic
Personalul cabinetului dentar îi va spune pacientului să vină neînsoţit la cabinetul stomatologic, cu excepția minorilor, a pacienților cu nevoi speciale şi a pacienților foarte vârstnici; însoțitorul se va supune acelorași reguli/proceduri ca pacientul.
Pacientului i se va măsura temperatura în zona frunţii înainte de intrarea în cabinetul stomatologic.
- dacă temperatura este sub 37,3 grade Celsius, pacientul poate intra în cabinet, iar dacă nu are mască, medicul îi oferă una;
- dacă temperatura este peste 37,3 grade Celsius, se reia măsurarea acesteia și dacă valoarea se menține, se va amâna tratamentul.
- Aceste reguli sunt valabile şi pentru însoţitorul pacientului.
La intrarea în cabinetul stomatologic trebuie să existe un covor îmbibat în dezinfectant pe bază de clor.
Pacientul și însoţitorul (dacă e cazul) îşi vor spăla mâinile cu apă și săpun/soluții antiseptice tegumentare pe bază de alcool 60-95%.
Dacă este posibil, la intrarea în cabinetul stomatologic pacientul și, dacă este cazul, însoțitorul nu vor atinge mânerele ușilor, suprafețele meselor, scaunelor etc.; ușile vor fi deschise și apoi închise de către personalul medical; aceeași procedură se efectuează și la intrarea/ieșirea din sala de tratament.
Pacientul va completa și va semna chestionarul pentru triajul epidemiologic.
Înainte şi după terminarea tratamentului, pacienții/însoțitorii vor purta mască.
Pacienţii vor purta protecție pentru pantofi (botoși), protecție pentru păr (bonetă) și, după caz, halat de unică folosință.
Precauţii în timpul intervenţiilor dentare. Ce trebuie să ştie dentiştii şi pacienţii
Personalul medical va respecta măsurile de precauție standard (igiena mâinilor, folosirea/utilizarea echipamentului individual de protecție, igiena respiratorie, instrumente și dispozitive sterile, curățarea și dezinfectarea suprafețelor etc.).
Masca chirurgicală se schimbă după fiecare pacient; dacă se folosește mască N95, FFP2, FFP3 standard sau echivalent, se aplică regulile de utilizare specifice (schimbarea măştii la maximum patru ore).
Ochelarii de protecţie sau viziera se vor dezinfecta după fiecare pacient sau, dacă sunt de unică folosință, se înlocuiesc după fiecare pacient.
Intervenţiile stomatologice se asigură numai în încăperi cu ventilaţie (automată sau fereastră).
Pe perioada desfăşurării intervenţiilor stomatologice, ușile trebuie să fie închise și nici o persoană nu trebuie să părăsească încăperea până la finalizarea procedurilor.
Personalul cabinetului dentar va evita deschiderea sertarelor ca să nu contamineze conţinutul acestora.
Atât înaintea tratamentului, cât și la sfârşitul acestuia se procedează la efectuarea de clătiri bucale de minimum 30 de secunde cu soluții de 1% sau 1,5% peroxid de hidrogen, sau cu soluții antiseptice de iod povidona 0,2%-10% (atenție la reacțiile alergice). Aceste clătiri înainte și după tratament, precum și igiena orală riguroasă a pacientului sunt recomandate de Ministerul Sănătăţii, având în vedere faptul că una dintre căile de propagare a infecției este cavitatea orală.
Medicul trebuie să limiteze folosirea procedurilor și a echipamentelor generatoare de particule și aerosoli; dacă este absolut necesar să le efectueze, acestea se programează la sfârşitul zilei de lucru şi se efectuează sub protecţia de măşti N95, FFP2, FFP3 standard sau echivalent.
În cazul folosirii instrumentarului rotativ, se utilizează sistemul de izolare cu digă.
Medicii trebuie să utilizeze cât mai des instrumentarul de mână.
Medicii trebuie să evite efectuarea detartrajelor cu aparate sonice sau ultrasonice, precum și a airflow-ului; dacă detartrajul nu suportă amânare/este absolut necesar, acesta se va realiza cu instrumentar de mână.
Medicii trebuie să folosească sisteme de aspiraţie cu volum crescut.
Se înlocuiesc radiografiile intraorale cu radiografii OPG sau examene CT.
Medicii vor folosi materiale de sutură resorbabile, evitând necesitatea revenirii pacientului în cabinetul dentar.
Reguli de respectat după intervenţii stomatologice
Personalul cabinetului dentar va dezinfecta complet echipamentele stomatologice (unit-ul stomatologic, aparatul de radiologie, corpuri de mobilier, scaune, lampă fotopolimerizabilă etc.) cu substanțe biocide cu efect virucid, conform instrucțiunilor producătorului; durata acțiunii acestora, prescrisă de producător, trebuie respectată cu stricteţe. Se va realiza dezinfecția, inclusiv a mânerelor ușilor și a întrerupătoarelor, ultimele doar prin ștergere pentru a evita un posibil scurtcircuit.
Piesele de mână vor fi curățate şi dezinfectate după fiecare pacient.
E obligatorie curățarea și dezinfectarea echipamentelor de protecție reutilizabile (de exemplu, ochelari de protecție, vizieră, ecran protecție) după fiecare pacient.
Medicii îşi vor spăla mâinile cu apă și săpun sau/și le vor dezinfecta cu soluție hidroalcoolică înainte de a-şi pune mănușile.
Echipamentele/materialele de unică folosință vor fi depozitate în containere pentru deșeuri speciale și vor fi eliminate conform Ordinului ministrului sănătății nr. 1.226/2012.
Cabinetul stomatologic va fi aerisit/ventilat foarte bine, timp de minimum 15 minute, după fiecare pacient.
Personalul medical care examinează sau acordă îngrijiri pacienţilor suspecţi de COVID-19, la care nu se vor iniţia manevre generatoare de aerosoli, va purta:
- mască chirurgicală simplă sau mască de protecție respiratorie tip KN95/FFP2 (standard sau echivalent);
- halat chirurgical cu mâneci lungi impermeabil nesteril și botoși de protecție de unică folosință sau combinezon impermeabil de unică folosință;
- mănuși nesterile de unică folosință;
- capelină/bonetă impermeabilă de unică folosință;
- ochelari de protecție şi/sau vizieră (scut facial).
Personal medical care acordă îngrijiri pacienţilor suspecți COVID-19, la care se vor iniţia manevre generatoare de aerosoli, precum şi personalul medical care examinează sau acordă îngrijiri pacienţilor confirmaţi cu COVID-19 va purta:
- mască de protecție respiratorie tip FFP2/KN95 sau mască tip FFP3 (standard sau echivalent);
- halat chirurgical cu mâneci lungi impermeabil nesteril și botoși de protecție de unică folosință sau combinezon impermeabil de unică folosință;
- mănuși nesterile de unică folosință;
- capelină/bonetă impermeabilă de unică folosință;
- ochelari de protecție şi/sau vizieră (scut facial).
Dacă personalul cabinetului dentar nu are echipamentele specifice pentru realizarea procedurilor stomatologice generatoare de aerosoli, conform recomandărilor Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, atunci nu le va începe, se arată în Ordinul 873 din 2020.
Chestionar pentru triaj epidemiologic la medicul dentist
Ați intrat în contact în ultimele 14 zile cu persoane diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2?
Ați interacționat în ultimele 14 zile cu persoane care au prezentat simptome asociate infecției cu virusul SARS-CoV-2 (COVID-19)?
Ați interacționat în ultimele 14 zile cu persoane care au stat în izolare/carantină impusă de autorități?
V-a fost impusă în ultimele 14 zile izolarea sau carantina la domiciliu de către autorități?
Ați avut în ultimele 14 zile unul dintre simptomele de mai jos?
– febră
– tuse
– respirație greoaie/dificultăți în respirație
– frisoane
– dureri musculare
– dureri de cap
– dureri de gât
– greață, diaree, vărsături
– pierdere de gust sau miros
Care sunt bolile de care suferiți?