Consumatorii americani şi europeni contribuie la poluarea chineză – studiu
Aceasta este prima cercetare care cuantifică proporţia poluării pe coasta de vest a SUA, provenind de la producerea în China a telefoanelor celulare, televizoarelor şi a altor bunuri de consum exportate.
‘Analiza noastră de calitate a aerului în SUA arată că poluarea atmosferică în China ca rezultat al producţiei industriale destinate exportului contribuie cotidian cu 12-24 % la poluarea cu sulfaţi a Vestului american’, explică autorii studiului apărut în Compte-rendus din revista Academiei Americane de Ştiinţe (PNAS), datată 20- 24 ianuarie.
‘Noi ne-am delocalizat industriile manufacturiere şi o mare parte din poluarea proprie, dar o parte din acest aer poluat, împins de vânturi peste Oceanul Pacific, vine să ne bântuie’, observă unul dintre autorii săi, Steve Davis, cercetător la Universitatea Californiei.
Exporturile chineze au crescut de la 390% la 2000 % în 2007, dar apoi s-au încetinit o dată cu criza economică mondială.
Această puternică creştere s-a făcut fără un control asupra poluării.
‘Văzând plângerile suscitate de poluarea chineză care afectează calitatea aerului altor ţări, această cercetare arată că responsabilitatea ar putea fi pe deplin împărţită’, adaugă Steve Davis.
China este departe de a fi responsabilă de mare parte din poluarea americană, provocată de automobile şi de rafinăriile de petrol.
Dar în unele zile, puternicele vânturi din vest numite ‘westerlies’ pot transporta aceşti poluanţi chimici peste Pacific, mai ales primăvara, şi pot provoca o creştere periculoasă a poluării pe coasta vestică americană.
Praful, ozonul şi carbonul se pot acumula în văile şi bazinele Californiei şi ale altor state vestice ale SUA.
Los Angeles cunoaşte, de exemplu, cel puţin o zi suplimentară în care smogul depăşeşte limitele federale ale ozonului din cauza emisiilor de oxid de azot şi oxid de carbon ale uzinelor chineze care produc bunuri pentru export, mai indică acest studiu.
Negrul de fum, prezent în special în funingine, pune o problemă specială pentru că ploaia nu îl poate elimina uşor din atmosferă, unde este transportat de vânturi pe distanţe lungi, arată cercetătorii.
Acest poluant este legat de mai multe probleme de sănătate ca astmul, cancerul pulmonar şi maladiile cardiace.
Rezultatele acestei cercetări ar putea fi utilizate pentru a negocia mai eficient tratate internaţionale vizând ameliorarea calităţii aerului, sugerează autorii.