Factura de curent creşte: Consumatorii vor plăti cu 12% mai mult pentru certificatele verzi, începând din 2017
Ministerul Energiei îşi propune să modifice Legea 220/2008 privind promovarea energiei din surse regenerabile, astfel încât să existe un echilibru între subvenţiile primite de producătorii de energie verde şi contribuţia consumatorilor la certificatele verzi.
‘Modificările sunt făcute în baza unui studiu comandat de Ministerul Energiei, care ne-a arătat o radiografie a sectorului, şi nu ne-am bazat pe studiile unor asociaţii din sector. Se pare că am împăcat pe toată lumea. Acest sector trebuie să-şi găsească un echilibru. Ceea ce ne-a propus consultantul în acest studiu este o măsură de compromis’, a declarat, joi, Corina Popescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, în cadrul unei conferinţe pe teme de concurenţă.
Astfel, potrivit notei de fundamentare a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii 220/2008, publicată pe site-ul ministerului, impactul pentru consumatorii finali va însemna o creştere a contribuţiei cu certificatele verzi de la 42 de lei în prezent la 47 de lei începând de anul viitor, respectiv o majorare cu 12%.
‘Principalele schimbări preconizate se referă la: (…) estimarea valorii medii a impactului la consumatorul final pentru anul 2017 la 47 RON/MWh – comparativ cu 42 RON/MWh în 2016 şi care potrivit calculelor efectuate în cadrul unui studiu independent va fi valoarea maximă pe toată perioada de valabilitate a schemei. Trendul impactului la consumator este descendent pe perioada de valabilitate a schemei suport, în condiţiile în care există un surplus de certificate în piaţa de CV până la închiderea schemei de sprijin, în anul 2031’, se arată în nota explicativă.
Totodată, o altă modificare principală se referă la introducerea unei prevederi prin care se va asigura un efort maxim în factura consumatorului de 11,1 Euro/MWh.
‘Pentru a asigura menţinerea acestui efort se propune ca la momentul regularizării cotei de achiziţie de CV să se aibă în vedere ca impactul în factură să nu fie mai mare de 11,1 Euro/MWh consumat. Astfel, în măsura în care la regularizare, ANRE constată că impactul la consumatorul final este mai mare decât pragul maxim menţionat, autoritatea recalculează cota în sensul diminuării acesteia, iar numărul de CV ce constituie obligaţia de achiziţie a furnizorului se va recalcula conform noii cote diminuate. Această măsură, împreună cu cea de modificare a preţului minim şi maxim, vor limita apariţia tranzacţionării la preţul maxim al CV, diminuând posibilitatea creşterii efortului la consumatorul final’, susţin autorii proiectului de OUG.
Propunerea de act normativ vizează şi modificarea preţului minim şi maxim de tranzacţionare a certificatelor verzi în următoarea perioadă.
Astfel, valoarea minimă de tranzacţionare pentru un certificat va fi 25 de euro, iar cea maximă, de 35 de euro, pentru perioada 2017 – 2031, faţă de limita minimă de 27 şi cea maximă de 55 de euro, care exista până acum.
Puterea instalată a producătorilor de energie din surse regenerabile totaliza 4.698 de MW la finele lunii august a acestui an, potrivit celor mai recente date centralizate de Transelectrica.
Producătorii de energie regenerabilă primesc gratuit certificate verzi, pe care le vând pe o piaţă specializată, pentru un câştig suplimentar faţă de energia propriu-zisă. Aceste certificate verzi sunt plătite de toţi consumatorii din România, inclusiv de populaţie, în factura finală la electricitate.