Consumatorii rău-platnici de energie electrică vor depune garanţii financiare la furnizorii de electricitate

Economica.net
30 10. 2014
07_light_switch_off_lgn_71900549_79301500

‘FUI (furnizorul de ultimă instanţă – n.r.) solicită constituirea în favoarea sa a unei garanţii financiare de către CF (clientul final – n.r.) în următoarele cazuri: în cazul constatării, conform prevederilor legale în vigoare, a unor acţiuni ale CF menite să denatureze în orice fel indicaţiile echipamentelor de măsurare sau să sustragă energia electrică prin ocolirea echipamentelor de măsurare; CF ajunge de cel puţin două ori în 12 luni consecutive în situaţia de a i se întrerupe alimentarea cu energie electrică pentru neplata serviciului de furnizare a energiei electrice; CF titular al contractului reglementat de furnizare nu este proprietarul locului de consum; CF titular al contractului reglementat de furnizare este un client final temporar (durată de existenţă mai mică de 6 luni)’, se arată în document.

De asemenea, clientul final poate opta între constituirea garanţiei financiare sau plata anticipată a contravalorii energiei electrice furnizate.

Din momentul în care un consumator primeşte solicitarea furnizorului, el are la dispoziţie 10 zile financiare pentru a constitui garanţiile financiare respective.

‘Refuzul constituirii/actualizării garanţiilor financiare, în condiţiile prezentei proceduri, dă dreptul FUI să solicite operatorului de reţea deconectarea CF de la reţea. FUI poate condiţiona furnizarea energiei electrice de constituirea/actualizarea garanţiilor financiare de către CF’, potrivit ANRE.

Tipurile de garanţii financiare care se pot utiliza, în vederea garantării obligaţiilor comerciale asumate de clientul final în contractele de furnizare a energiei electrice încheiate cu furnizorul sunt: depozit bancar de tip escrow, deschis în favoarea furnizorului de energie electrică; scrisoare de garanţie de plată emisă de o bancă în favoarea furnizorului de energie electrică; titluri de stat păstrate la o bancă custode autorizată de Banca Naţională a României; certificate de depozit păstrate la o bancă custode autorizată de Banca Naţională a României; asigurare de pierdere financiară pentru acoperirea riscului de neplată, emisă în favoarea furnizorului, precum şi orice altă formă convenită între cele două părţi.

Clientul are dreptul să opteze asupra formei în care este constituită garanţia.

Valoarea garanţiei financiare se stabileşte astfel încât să acopere perioada de consum corespunzătoare duratei între începutul perioadei de facturare şi data la care, conform prevederilor contractuale, clientul poate fi deconectat pentru neplata facturii, dar nu mai mare decât contravaloarea consumului de energie electrică estimat a se realiza de către client pe durata a 90 de zile, la tariful/preţul de contract.

Consumul de energie energie electrică estimat se determină de către furnizori pe baza consumului realizat de client în ultimele 12 luni, iar în situaţia când acest lucru nu este posibil, pe baza consumului convenit de către părţi la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice.

‘Garanţia financiară devine exigibilă în următoarele situaţii: clienţii noncasnici nu achită factura de energie electrică în termen de 15 zile de la întreruperea alimentării cu energie electrică; clienţii casnici nu achită factura de energie electrică în termen de 30 de zile de la întreruperea alimentării cu energie electrică’, se mai arată în proiectul ANRE.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a emis recent un ordin prin care orice consumator poate să-şi schimbe furnizorul de electricitate chiar dacă nu şi-a achitat toate facturile către vechiul furnizor.

În replică, Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) a criticat această măsură, susţinând că vor exista efecte nedorite asupra activităţii furnizorilor şi asupra întregii pieţe de electricitate.

Potrivit unui comunicat remis vineri, reprezentanţii furnizorilor au mai spus că impunerea de către furnizori a unor garanţii financiare măreşte costurile, iar pentru unii consumatori acest lucru este chiar foarte greu de constituit.

Pe de altă parte, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că posibilitatea ca utilizatorii finali să-şi schimbe furnizorul înainte de a plăti toate facturile este o măsură care nu contravine legislaţiei din domeniul concurenţei, întrucât facilitează competiţia dintre furnizori.

‘Considerăm că este o idee bună. Din punct de vedere concurenţial, această schimbare aduce beneficii pieţei, întrucât facilitează competiţia între jucătorii din piaţă. De ce trebuie să achiţi toate datoriile pentru a te muta la alt furnizor de electricitate, din moment ce în nicio altă industrie nu se întâmpla asa ceva? De exemplu, dacă ai datorii la o bancă, nimeni nu te împiedică să iei un credit de la altă bancă, ci e problema acelei bănci dacă îţi acordă sau nu împrumutul şi în ce condiţii’, a arătat Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, datoriile către furnizorii de energie se execută ca orice datorie.