Consumatorii vulnerabili de energie şi gaze vor fi definiţi în anul 2020 – proiect de lege

Guvernul va defini în acest an consuamtorii vulnerabili de energie electrică și gaze, potrivit potrivit formei finale a legii de modificare a OUG 114, aprobate de Guvern.
Economica.net - mie, 18 dec. 2019, 15:13
Consumatorii vulnerabili de energie şi gaze vor fi definiţi în anul 2020 – proiect de lege

„Până la 31 decembrie 2020, Guvernul României, reglementează, la inițiativa ministerului de resort, statutul și regimul juridic al consumatorului vulnerabil, precum și modalitatea de finanțare a acestuia”, se arată în proiectul de act normativ.

Recent, vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy Bege, a declarat că există cel puțin un milion de consumatori vulnerabili în România.

„Nu mai trebuie să acordăm ajutoare generale indiferent dacă acei consumatori au nevoie sau nu, ci aceste ajutoare să fie ţintite spre consumatorii are au cu adevărat nevoie, lucru care se face prin definirea corectă a consumatorilor vulnerabili. (…) Numărul consumatorilor vulnerabili ar putea fi de ordinul milioanelor sau peste un milion cel puţin. Din păcate vedem că aceste vremuri tulburi nu ajută la rezolvarea accelerată a problemei”, a spus Bege.

El a declarat atunci că Ministerul Energiei, cel al Muncii şi cel al Finanţelor sunt instituţiile abilitate să rezolve problema consumatorilor vulnerabili, iar, din ultimele discuţii cu Ministerul Energiei, planul era ca definirea lor să fie realizată până la finele lunii octombrie – începutul lui noiembrie, cu posibilitate de implementare a măsurilor în decurs de un an.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele ales Nicuşor Dan, primit de premierul Poloniei
Preşedintele ales Nicuşor Dan, primit de premierul Poloniei
Preşedintele ales Nicuşor Dan a fost primit, duminică, de premierul polonez, Donald Tusk, cu ocazia vizitei pe care o efectuează în această ţară....
SUA: Trump îşi apără decizia de a bloca înscrierea studenţilor străini la Universitatea Harvard
SUA: Trump îşi apără decizia de a bloca înscrierea studenţilor străini la Universitatea Harvard
Preşedintele american Donald Trump a apărat duminică decizia administraţiei sale de a interzice înscrierea studenţilor ...
Report de peste 3,88 milioane de euro la Joker, la tragerea de duminică
Report de peste 3,88 milioane de euro la Joker, la tragerea de duminică
Reportul la categoria I a jocului Joker depăşeşte 3,88 milioane de euro pentru tragerea de duminică, în timp ce la categoria ...
Marea Britanie: South Western Railway devine primul operator de cale ferată renaţionalizat
Marea Britanie: South Western Railway devine primul operator de cale ferată renaţionalizat
South Western Railway, companie feroviară care operează în sud-vestul Angliei, a devenit duminică prima companie care ...