Consumul a tras în sus economia americană în ultimul trimestru din 2013

Economia americană a înregistrat în trimestrul patru al anului trecut o performanţă uşor mai bună decât se estima iniţial, potrivit celei de a treia estimări publicată joi de Departamentul Comerţului al SUA, transmit AFP şi Reuters.
Economica.net - joi, 27 mart. 2014, 13:33
Consumul a tras în sus economia americană în ultimul trimestru din 2013

Conform cifrelor revizuite, PIB-ul SUA a înregistrat în perioada octombrie-decembrie 2013 o creştere anuală de 2,6%, faţă de o creştere de 2,4% cât s-a prognozat anterior. Economiştii intervievaţi de Reuters mizau pe o revizuire până la 2,7%, având în vedere că în trimestrul al treilea economia americană a înregistrat un avans de 4,1%.

Pentru ansamblul anului 2013, economia americană a înregistrat un avans de 1,9% (cifră nemodificată), mai puţin decât creştere de 2,8% înregistrată în 2012.

Departamentul Comerţului a precizat că creşterea din ultimul trimestru al anului trecut a fost susţinută de cheltuielile de consum, care au fost mai puternice decât s-a anunţat iniţial, precum şi de investiţiile companiilor. În schimb, stocurilor companiilor nu au fost atât de robuste pe cât se credea iniţial.

Cheltuielile de consum (responsabile pentru aproximativ 70% din economia americană) au crescut cu 3,3%, faţă de un avans de 2,6% cât s-a raportat iniţial, reflectând creşterea cheltuielilor pentru sănătate şi utilităţi. Aceasta a fost cea mai mare creştere înregistrată de cheltuielile de consum în ultimii trei ani iar contribuţia sa la creşterea PIB-ului a fost de 2,2 puncte procentuale.

De asemenea, investiţiile companiilor au susţinut şi ele creşterea economică, graţie unei creşteri de 5,7%. Exporturile, care au crescut cu 9,5%, au contribuit şi ele la avansul PIB-ului.

În schimb, în ultimele trei luni ale anului trecut economia SUA a fost afectate de închiderea serviciilor federale timp de 15 zile în luna octombrie din cauza unei dispute între Congres şi Casa Albă cu privire la buget. Din cauza acestei închideri, cheltuielile guvernamentale au scăzut cu 5,2%. De asemenea, stocurile companiilor au încetinit până la 111,7 miliarde de dolari în trimestrul patru, mai puţin faţă de 117,4 miliarde de dolari cât s-a anunţat iniţial.

Departamentul Comerţului va da publicităţii o prima estimare cu privire la activitatea economică în SUA în primul trimestru al acestui an în data de 30 aprilie.

Te-ar mai putea interesa și
Honda și Nissan vor forma un holding care va deveni al treilea mare producător auto mondial
Honda și Nissan vor forma un holding care va deveni al treilea mare producător auto mondial
Honda Motor Co și Nissan Motors Co au anunțat astăzi oficial semnarea unui memorandum (MOU) care precede negocieri pentru o integrare comercială completă între cele două companii prin......
Program de guvernare la Digitalizare: transformare digitală a școlilor, a IMM-urilor, debirocratizare, prevenirea dezinformării, conectarea românilor din diaspora, Hub de hidrogen
Program de guvernare la Digitalizare: transformare digitală a școlilor, a IMM-urilor, debirocratizare, prevenirea dezinformării, ...
Digitalizarea administrației, a IMM-urilor, a școlilor din mediul rural, dar și a universităților, conectarea românilor ...
Program de guvernare PNL-PSD-minorități: 1.000 de lei lunar pentru angajatorii din domeniul agricol și industria alimentară
Program de guvernare PNL-PSD-minorități: 1.000 de lei lunar pentru angajatorii din domeniul agricol și industria alimentară
PSD-PNL-minorități și-a propus în programul de guvernare să sprijine angajarea și instalarea tinerilor în agricultură ...
Ce spune programul de guvernare PSD-PNL-UDMR la capitolul “Energie”
Ce spune programul de guvernare PSD-PNL-UDMR la capitolul “Energie”
Programul de guvernare al noului Executiv pe sectorul de energie, care va beneficia în continuare de un minister dedicat ...