Consumul de avocado a crecut spectaculos în Statele Unite și Europa în perioada pandemiei

După o scurtă scădere la începutul crizei COVID-19, consumul de avocado în Europa şi SUA a atins un nivel record, potrivit lui Xavier Equihua, directorul Organizaţiei mondiale a avocado (WAO), transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
Economica.net - S, 05 dec. 2020, 13:13
Consumul de avocado a crecut spectaculos în Statele Unite și Europa în perioada pandemiei

„Consumul a depăşit orice aşteptări. Oamenii vor să mănânce sănătos. Noul lux după pandemie va fi mâncarea sănătoasă şi wellness-ul. Chiar şi industria monedei spune lucrul ăsta”, a declarat Xavier Equihua într-un interviu pentru Bloomberg.

Cererea pentru acest fruct a accelerat pe măsură ce mai mulţi consumatori iau masa acasă. Avocado nu mai este utilizat doar pentru a face guacamole la petreceri ci a început să fie utilizat şi la salate, burrito şi chiar şi pentru toast cu avocado. Consumul în Europa ar urma să crească cu 12% în acest an până la un nivel record de 1,48 de miliarde de livre (aproximativ 671 de milioane de kilograme) iar cererea din SUA va creşte cu 7%, susţine Xavier Equihua, citând prognozele din industrie.

„Nu este vorba doar de millennials. Aceştia au acum copiii care şi ei mânâncă avocado. De asemenea, Generaţia Z vrea şi ea mâncare sănătoasă. Vom vedea o nouă creştere explozivă în următorii şase-opt ani” când Europa va ajunge din urmă America, cel mai mare consumator mondial, prognozează Xavier Equihua.

La rândul său, David Magana, analist şef la banca Rabobank International, susţine şi el că valoarea importurilor mondiale de avocado a înregistrat cea mai puternică creştere decât orice alt fruct în ultimul deceniu. Cererea globală pentru Hass, cea mai populară varietate de avocado, ar urma să crească cu 5% pe an până în 2025, depăşind opt miliarde de dolari la nivel global, susţine asociaţia Hass Avocado Board.

Din fericire pentru consumatori, recoltele consistente din Mexic şi California, cei mai importanţi furnizori pentru piaţa americană, au dus la scăderea preţurilor după ce în 2019 problemele de aprovizionare au dus preţurile la un nivel record, susţine David Magana. Între 2010 şi 2018 producţia mondială a crescut de la 2,87 milioane tone până la 6,4 milioane de tone, iar suprafaţa cultivată aproape s-a triplat, arată datele Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), care exclud însă Chile, un important producător.

Xavier Equihua este de părere că preţurile reduse ar putea stimula şi mai mult cererea, iar în cazul pieţei americane mai există loc de creştere. În medie, un american consumă opt livre de avocado pe an (aproximativ 3,6 kilograme), comparativ cu 20 de livre în cazul unui mexican.

„Abia am început să accesăm piaţa în Europa, China, alte părţi din Asia şi Sud-Estul Asiei. India a început să exploreze consumul de avocado şi pe baza populaţiei din acele zone, expansiunea şi cererea au oportunităţi uriaşe de creştere”, susţine Steve Barnard, director general la Mission Produce Inc., cel mai mare furnizor mondial de avocado, care are propriile sale facilităţi de ambalare precum şi propriile sale culturi de avocado. Pentru a putea dispune de avocado pe întreaga perioadă a anului, această companie din California a început să investească în ţări precum Guatemala şi Peru. „Europa oferă o oportunitate uriaşă şi acesta este unul din motivele pentru care suntem în Guatemala”, pentru a ne putea susţine creşterea, explică Steve Barnard.

Te-ar mai putea interesa și
Spania sărbătorește 40 de ani de la semnarea tratatului de aderare în Uniunea Europeană. În patru decenii PIB-ul țării a crescut de zece ori
Spania sărbătorește 40 de ani de la semnarea tratatului de aderare în Uniunea Europeană. În patru decenii PIB-ul țării ...
Cele patru decenii în Uniunea Europeană (UE) au permis ca dimensiunea economiei spaniole să crească de zece ori datorită fondurilor de coeziune, pieţei fără frontiere şi monedei comune, dar......
Sameday, companie controlată de grupul eMAG, a cumpărat Cargus – Zf.ro
Sameday, companie controlată de grupul eMAG, a cumpărat Cargus – Zf.ro
Compania de curierat Sameday, parte a grupului eMAG, cel mai mare actor din comerţul online românesc, a cumpărat firma ...
Bursa de la București a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de marți
Bursa de la București a închis în scădere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis marţi în scădere pe aproape toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a urcat ...
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Circulația rutieră de pe Podul Prieteniei, dintre Giurgiu și Ruse, va fi suspendată temporar joi și vineri
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Circulația rutieră de pe Podul Prieteniei, dintre Giurgiu și ...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...