Consumul de electricitate al României a scăzut în primele cinci luni cu 1,9%. Exportul de energie electrică a urcat cu 8,1%

Consumul de energie electrică din România a scăzut în primele cinci luni din 2017 cu 1,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, până la 22,92 terawatt-oră (TWh), pe fodul reducerii cererii în toate sectoarele, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie News.ro.
Economica.net - mie, 12 iul. 2017, 08:32
Consumul de electricitate al României a scăzut în primele cinci luni cu 1,9%. Exportul de energie electrică a urcat cu 8,1%

După primele patru luni din acest an s-a înregistrat o scădere de 3% a consumului de electricitate.

Statisticile oficiale arată că, în perioada ianuarie-mai, companiile, autorităţile locale şi populaţia au făcut economii la consumul de electricitate.

„Consumul final de energie electrică în această perioadă, a fost de 22.920,4 milioane kWh, cu 1,9% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2016; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 7,3%, iar consumul populaţiei a scăzut cu 0,7%”, se precizează în comunicatul INS.

Cererea de electricitate din partea companiilor a scăzut cu 2,2%, până la 17,59 TWh.

Consumul de energie electrică al populaţei a scăzut în primele patru luni cu 0,7%, până la 5,08 TWh, iar consumul pentru iluminat public a coborât cu 7,3%, până la 0,25 TWh.

Exporturile de electricitate ale României au crescut în perioada ianuarie-mai cu 8,1% faţă de primele cinci luni din 2016, la 3,3 TWh.

Producţia de energie electrică a fost, în perioada ianuarie-mai, de 27,59 TWh, în creştere cu 1,6% faţă de primele cinci luni ale anului trecut, din care 12,1 TWh din termocentrale clasice, 6,78 TWh în hidrocentrale, 4,56 TWh în centrala nucleară de la Cernavodă şi 3,4 TWh în parcurile eoliene.

În 2016, consumul de energie electrică din România a crescut cu 4,2% faţă de 2015, până la 54,84 terawatt-oră (TWh). Exprturile de electricitate ale României au scăzut anul trecut cu 18,2%, până la 8,59 TWh.

Producţia de energie electrică a fost în 2016 de 66,12 TWh, în creştere cu 0,7% faţă de 2015.

Te-ar mai putea interesa și
China a început construcția unuia dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din istorie
China a început construcția unuia dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din istorie
Țară obișnuită deja cu proiectele - gigant, China a demarat în această vară construcția unui baraj - mamut care necesită de șaizeci de ori mai mult ciment decât barajul Hoover, mai mult......
Prim-ministrul Francois Bayrou spune că Franța a fost un pic singură în bătălia comercială cu Washingtonul, în contextul încheierii tratatului UE-SUA, dar dă asigurări că povestea nu se va încheia aici
Prim-ministrul Francois Bayrou spune că Franța a fost un pic singură în bătălia comercială cu Washingtonul, în contextul ...
Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul joi premierul francez Francois ...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: În doar cinci săptămâni, am reuşit să plătim peste 700 de milioane de lei prin PNRR. Cea mai mare sumă din ultimii ani
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: În doar cinci săptămâni, am reuşit să plătim peste 700 de milioane de ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat joi că în ultimele cinci săptămâni au fost plătite 700 de milioane ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor a ...