Consumul de electricitate al ţării, la cel mai mare nivel din această iarnă; importurile au depăşit 1.800 de MW

Consumul naţional de energie electrică a ajuns joi dimineaţa la cele mai mari niveluri din această iarnă, depăşind 9.300 de MW, în timp ce importurile se apropie de capacitatea maximă a reţelei, potrivit datelor Transelectrica, analizate de Agerpres.
Economica.net - joi, 16 ian. 2020, 08:33
Consumul de electricitate al ţării, la cel mai mare nivel din această iarnă; importurile au depăşit 1.800 de MW

Consumul cel mai mare a fost atins la ora 9:50, ajungând la 9.335 MW, iar importurile de electricitate se ridicau la 1.816 MW.

Consumul de electricitate într-o zi normală de iarnă este între 8.000 şi 9.000 de MW. Recordul maxim este de 9.975 de MW, atins în ianuarie 2017.

În ceea ce priveşte nivelul importurilor, ministrul Energiei, Virgil Popescu, declara într-un interviu acordat AGERPRES la mijlocul lunii decembrie, ca România are o capacitate maximă de import de electricitate de 2.100 – 2.200 de MW.

„Astfel că interconectarea cu statele vecine este vitală, atât la gaze, cât şi la energie electrică. Ca exemplu, la energie electrică, nu putem importa mai mult de 2.100 – 2.200 de MW, iar asta în momente de vârf ar putea să nu fie suficient”, preciza ministrul.

Joi dimineaţa, România produce energie în principal din gaze (26%), cărbune (25%) şi hidro (23%), urmând sursele nucleare (18%), fotovoltaice (2,8%), eoliene (1,4%) şi biomasă (0,7%).

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...