Consumul de whisky în România a crescut cu 11%, în primele opt luni (Audit Retail Nielsen)
Potrivit sursei citate, în intervalul ianuarie – august 2019, volumul de whisky a fost de 2,683 milioane de litri, iar consumul de whisky a crescut cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018.
În acelaşi timp, piaţa de single malt a crescut cu 13%, reprezentând o cotă de 2% din consumul total de whisky.
„În producţia de single malt trebuie să te foloseşti toate resursele pe care le ai şi aici ne referim inclusiv la vreme. În România, condiţiile din cramă sunt răcoroase, ceea ce constituie un avantaj, în asociere cu o climă temperat continentală. În Scoţia clima este mai rece, acesta este şi motivul pentru care distilatul se maturează pe o perioadă mai lungă de timp”, explică Allan Anderson, international drinks specialist.
În România, Alexandrion Group, liderul pieţei locale de băuturi spirtoase, a lansat în 2017 proiectul Single Malt Society, prima comunitate dedicată iubitorilor de whisky single malt.
Comunitatea numără, în prezent, peste 3.000 abonaţi în mediul online (site-ul sinlgemaltsociety.ro şi social media), iar în mediul offline, la nivel naţional, aceasta activează prin degustări, worskhop-uri, dezbateri (peste 25 de evenimente doar în 2019), în oraşe precum Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Craiova.
De asemenea, la iniţiativa aceluiaşi producător, anul 2020 va deveni an de referinţă pentru lumea single malt, pentru România şi poziţia acesteia pe harta ţărilor producătoare şi consumatoare de single malt. Anul viitor, ar urma să fie lansat primul single malt produs 100% în România.
Alexandrion Group este lider în producţia şi distribuţia de vinuri şi băuturi alcoolice din România şi din 2017 singurul producător de single malt din ţară. Grupul este format din Distileriile Alexandrion şi Distileriile Saber 1789, care, împreună, înglobează o istorie de peste 200 de ani în industria locală a băuturilor spirtoase.