Consumul final al populaţiei a contribuit cu 5,6% la creşterea PIB, la nouă luni; exportul net – contribuţie negativă de 1,3%

Creşterea economică din primele nouă luni ale acestui an s-a bazat pe cheltuielile pentru consumul final al populaţiei, al căror volum s-a majorat cu 8,9%, contribuind cu 5,6% la avansul PIB, în timp ce investiţiile au urcat cu 1,3%, conform datelor provizorii publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - mar, 06 dec. 2016, 08:26
Consumul final al populaţiei a contribuit cu 5,6% la creşterea PIB, la nouă luni; exportul net - contribuţie negativă de 1,3%

Produsul Intern Brut a crescut 4,4%, în trimestrul trei, iar în primele nouă luni economia a urcat cu 4,9%.

„Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 8,9% contribuind cu +5,6% la creşterea PIB, formării brute de capital fix, cu o contribuţie de +1,3%, consecinţă a creşterii cu 5,3% a volumului său. O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-1,3%), consecinţă a creşterii cu 6,8% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii (9,9%)”, se arată în document.

Pe categorii de resurse, la creşterea PIB, în perioada ianuarie – septembrie 2016 faţă de perioada similară din 2015, au contribuit toate ramurile economiei, contribuţii pozitive mai importante având comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transport şi depozitare, hoteluri şi restaurante (+1,9%), cu o pondere de 17,4% la formarea PIB şi al cărui volum de activitate s-a majorat cu 11,9%. Alte ramuri sunt informaţiile şi comunicaţiile care au crescut cu 0,8%, având o pondere mai redusă la formarea PIB (6,3%), dar care au înregistrat o creştere semnificativă a volumului de activitate (13,7%), industria (+0,4%), cu o pondere de 22,7% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 1,8%, activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (+0,4%), cu o pondere de 7,3% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 6% şi impozitele nete pe produs (0,4%), cu o pondere de 10,6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 2,9%.

Produsul Intern Brut estimat pentru perioada ianuarie – septembrie a depăşit 532,921 miliarde de lei preţuri curente (serie brută), în creştere – în termeni reali – cu 4,9%. Cel estimat pentru trimestrul III 2016 a fost de 207,34 miliarde de lei (serie brută), în creştere – în termeni reali – cu 4,4% faţă de trimestrul III 2015. Faţă de trimestrul II al acestui an, creşterea PIB a fost de 0,6%.

Te-ar mai putea interesa și
Agenții FBI se revoltă împotriva directorului Kash Patel. Biroul a concediat, a reangajat și a concediat din nou mai mulți agenți care l-au anchetat pe Trump
Agenții FBI se revoltă împotriva directorului Kash Patel. Biroul a concediat, a reangajat și a concediat din nou mai ...
Asociaţia Agenţilor FBI l-a criticat dur marţi pe directorul FBI, Kash Patel, după ce biroul a concediat, a anulat decizii de concediere şi apoi a concediat din nou mai mulţi agenţi care......
Start la Black Friday de la Auchan. Peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50%
Start la Black Friday de la Auchan. Peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50%
Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât ...
Cât de bine o duce firma lui Fănel Bogos, omul de afaceri implicat în scandalul care duce până în biroul lui Bojojan
Cât de bine o duce firma lui Fănel Bogos, omul de afaceri implicat în scandalul care duce până în biroul lui Bojojan
Vanbet, firma omului de afaceri Fănel Bogos, implicat în scandalul momentului, este una dintre cele mai mari firme din ...
Un jurnalist italian angajat la agenția Nova a fost concediat după ce a întrebat la o conferință a Comisiei Europene dacă Israelul ar trebui să reconstruiască Fâșia Gaza
Un jurnalist italian angajat la agenția Nova a fost concediat după ce a întrebat la o conferință a Comisiei Europene ...
Jurnalistul italian Gabriele Nunziati a denunţat faptul că a fost concediat de agenţia de ştiri Nova pentru că a întrebat ...