Consumul naţional de energie a crescut cu 9,2% în primele şapte luni ale anului

Consumul final de energie electrică al ţării a fost de 32,1 TWh, în creştere cu 9,2% în perioada ianuarie - iulie 2016, comparativ cu acelaşi interval al anului trecut, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică.
Economica.net - lun, 12 sept. 2016, 08:24
Consumul naţional de energie a crescut cu 9,2% în primele şapte luni ale anului

Cea mai mare creştere, de 11,8%, a fost înregistrată în sectorul industrial. Consumul populaţiei a crescut cu 1,5%, în timp ce iluminatul public a scăzut cu 1,3%.

De asemenea, consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost mai mic cu 6,3%, iar exporturile au scăzut cu 9%.

Producţia totală a fost de 38 TWh, în creştere cu 3,4%. Producţia în termocentrale a scăzut cu 2,8%, iar cea a centralei nucleare de la Cernavodă, cu 4,8%. Totodată, a crescut producţia în hidrocentrale cu 12,9%, în centralele eoliene, cu 11,2%, şi în cele fotovoltaice, cu 17,2%.

În perioada ianuarie – iulie, resursele de energie primară au scăzut cu 1,7%, iar cele de energie electrică au crescut, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cu 3,6%.

Principalele resurse de energie primară au totalizat 18,623 milioane de tone echivalent petrol (tep), în primele şapte luni ale anului, în scădere cu 328.600 tep faţă de perioada similară din 2015.

Totodată, importul de gaze naturale a crescut cu 296% în perioada analizată.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...