Consumul naţional de energie a scăzut cu 1% în T1 2014, faţă de un recul de 4% în 2013
‘Evoluţia consumului de energie se încadrează în predicţiile noastre. Am prezis că va scădea consumul de energie în 2013 şi că trendul de scădere se va menţine şi anii următori. În primul trimestru al acestui an, tendinţa de scădere s-a ameliorat. Însă, primul trimestru, cu lunile de iarnă, nu este un indicator prea bun pentru întregul an. Totuşi, o scădere de 1% din primul trimestru este mai bună decât scăderea de 4% de anul trecut’, a arătat Bucătaru.
Potrivit acestuia, oficialii companiei îşi vor revizui prognoza pentru următorii ani, dacă va fi cazul, după ce se va finaliza şi al doilea trimestru al anului.
‘Vom continua monitorizarea pentru al doilea trimestru, iar la 1 iulie, dacă va fi cazul, vom veni cu o ajustare a estimărilor pe termen mediu şi lung’, a adăugat oficialul Transelectrica.
Directoratul Transelectrica propune Adunării Generale a Acţionarilor plata unui dividend brut de 2,228 lei pe acţiune celor care deţin titluri ale companiei la data de 19 mai 2014.
Valoarea totală a dividendelor ce vor fi alocate acţionarilor este de 163,3 milioane de lei.
Transelectrica a încheiat anul trecut cu un profit net de 201 milioane de lei, în creştere de aproape şase ori faţă de anul 2012.
Profitul operaţional EBITDA a fost de 584 de milioane de lei, cu 47% mai mare decât în anul precedent.