Contestaţiile privind anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, respinse de CCR

Economica.net
05 11. 2014
judecatori_ccr_58331800

Deciziile au fost luate cu unanimitate de voturi. Judecătorii CCR au respins 11 contestaţii ca inadmisibile pentru că numai candidaţii sau partidele care i-au propus pot să facă sesizare, iar cealaltă, respectiv a candidatului independent Gheorghe Funar, ca neîntemeiată pentru că motivele invocate nu sunt de natură a determina schimbarea ordinii pe liste.

CCR se va întruni şi joi pentru a dezbate alte contestaţii. Până miercuri la prânz, CCR a mai primit alte şapte sesizări.

Înainte de şedinţa CCR de miercuri, preşedintele Curţii, Augustin Zegrean, a declarat că toate cele 12 contestaţii depuse pentru anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale sunt pe tema ‘diaspora’, inclusiv cea a candidatului independent la prezidenţiale Gheorghe Funar.