Continental: Nu există indicii că Volkswagen ar fi încercat să facă presiuni pentru reducerea costurilor

Economica.net
09 11. 2015
volkswagen_675849357589430_38399400

Luna trecută, publicaţia germană ‘Handelsblatt’, a anunţat că VW intenţionează să facă economii de trei miliarde de euro pe seama furnizorilor săi, majoritatea producători de componente auto.

‘Nu am primit până acum date concrete de la Volkswagen privind reducerile de costuri. Discuţiile noastre cu VW se desfăşoară ca de obicei’, a afirmat directorul financiar al companiei germane, Wolfgang Schaefer. Acesta a adăugat că fiecare companie trebuie să-şi stabilească ‘o cultură corporatistă’ care să promoveze transparenţa deciziilor, pentru a evita ‘situaţiile de genul celor cu care se confruntă VW’.

Grupul Volkswagen, unul din cei mai mari cinci clienţi ai Continental, este ‘foarte bine poziţionat’ din punct de vedere financiar, a dat asigurări Wolfgang Schaefer.

Volkswagen, cel mai mare producător auto european, face deja obiectul unor investigaţii în mai multe ţări după ce, în luna septembrie, a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Acţiunile Continental AG au scăzut luni la bursă cu aproape 5%, deşi compania a revizuit în creştere, pentru a treia oară în acest an, estimările privind ţinta de profit din 2015, pe fondul deprecierii euro şi al majorării cererii în America de Nord şi Europa. Luni dimineaţă, acţiunile Continental au scăzut la Bursa de la Frankfurt cu 4,8%, cel mai semnificativ declin din 24 septembrie, apoi s-au tranzacţionat în scădere cu 4,1%, la 214,85 euro.

Compania germană se aşteaptă ca profitul înainte de taxe şi dobânzi, excluzând elementele excepţionale, să se cifreze la ‘peste 11%’ din vânzări anul acesta, comparativ cu un avans de aproximativ 11% estimat în august, datorită majorării cererii în America de Nord şi Europa. Veniturile din acest an ar urma să depăşească 39 miliarde de euro (42 miliarde de dolari), în timp ce analiştii se aşteaptă la 39,1 miliarde de euro. Producţia de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare va creşte probabil cu 1% pe plan global faţă de prognoza precedentă, de 2%, a anunţat Continental.

Profitul operaţional ajustat a urcat în trimestrul trei din 2015 cu 11%, la 1,075 miliarde de euro (1,16 miliarde de de dolari), uşor sub estimările analiştilor, de 1,083 miliarde de euro.

Deprecierea euro, declinul preţului ţiţeiului şi al altor materii prime a ajutat compania germană să-şi reducă costurile în acest an.

Pe piaţa din România, Continental are aproximativ 5.000 de angajaţi la uzine din Timişoara, Sibiu şi Braşov.