Continental va extinde centrul de cercetare-dezvoltare din Timişoara cu 33 de milioane de euro
„Tehnologii eficiente din punct de vedere al mediului și acceptate social sunt ingredientele cheie pentru un ecosistem al mobilității sănătoase. Zero accidente, zero emisii și zero stres, datorită conectivității inteligente: acest lucru ajută la realizarea tehnologiilor noastre inovatoare. La toate acestea lucrează inginerii și specialiștii IT&C din centrul de inginerie din Timișoara“, a spus dr. Chistian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România.
Direcțiile în care compania desfășoară o activitate intensă vizează dezvoltarea de soluții inovatoare de software și hardware pentru interiorul mașinii, siguranță, motor și transmisie, precum și sisteme de navigație și instrumente pentru mașini viitoare și vehicule comerciale.
„Competențe noi sunt necesare în mod constant în această industrie, cum ar fi Inteligența Artificială, cloud, securitate cibernetică, industria 4.0, orașe inteligente etc., iar compania își asumă un rol de lider tehnologic. Noile competențe înseamnă dezvoltarea de noi produse, modelarea noilor modele de afaceri și proiectarea de noi concepte moderne de colaborare și operare, respectiv realizarea unui ambient cât mai potrivit și adaptat unui stil de muncă futurist. Mă refer aici la crearea de spații deschise care permit interacțiunea dintre colegi, flexibilitate în ceea ce privește modul de a-și desfășura activitatea, oportunități de alternare facilă de la un format de lucru menit să asigure nevoia de concentrare individuală la unul colaborativ, interactiv și creativ, care duce la idei noi ce pun viitorul în mișcare. Chiar dacă trecem cu toții printr-o perioadă dificilă, la Continental continuăm să investim în viitor. Continuăm să oferim performanță, indiferent dacă vorbim despre produsele sau serviciile oferite, astfel că identificăm constant oportunități de a ne menține agili, de data aceasta prin investiția într-o clădire nouă”, a adăugat acesta.
Investiția plănuită în noua clădire este de peste 33 de milioane de euro, iar suprafața totală construită va fi de peste 26.000 de metri pătrați. Vor fi plantați și peste 200 de arbori. Lucrările vor fi finalizate până în luna aprilie, 2021.