Continuă negocierile ruso-ucrainene online. Ambele părţi nuanţează informaţiile din planul de pace publicat de Financial Times

17 03. 2022
belarus negocieri rusia ucraina 5346567

Negocierile continuă şi ”delegaţia noastră depune mari eforturi şi arată mult mai multă bunăvoinţă decât omologii noştri ucraineni”, a declarat la conferinţa de presă zilnică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Condiţiile Rusiei sunt ”extrem de clare, au fost enunţate şi aduse complet în atenţia negociatorilor ucraineni”, a adăugat acesta, calificând însă drept ”incorecte” informaţiile publicate miercuri de Financial Times despre un plan de pace în 15 puncte.

Acest plan ”cuprinde o mare cantitate de compilaţii şi informaţii care erau deja în sfera publică asupra temelor aflate pe agenda negocierilor” cu Ucraina, a indicat Peskov. ”Însă totul este compilat incorect şi de fapt este incorect. Sunt elemente corecte, dar, în general, nu este sigur”, a mai spus el despre planul publicat de Financial Times.

Cotidianul britanic, care a citat surse implicate în negocieri, a scris că negociatorii celor două părţi au discutat luni un proiect de acord, care prevede că Ucraina ar renunţa la intrarea în NATO şi la amplasarea de baze militare străine pe teritoriul ei dacă primeşte garanţii de securitate din partea unor ţări precum SUA, Turcia sau Marea Britanie.

Negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak a scris pe Twitter că proiectul de acord la care face referire Financial Times reflectă doar cererile ruse şi ”nimic mai mult”.

”Partea ucraineană are propriile poziţii. Singurul lucru pe care-l confirmăm în aceste momente este (dialogul despre) o încetare a focului, retragerea trupelor ruse şi garanţiile de securitate care să fie oferite de o serie de ţări”, a precizat el.

Mai mult, a adăugat negociatorul ucrainean, soluţiile se pot concretiza numai printr-un dialog direct între preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski. Moscova refuză însă orice întâlnire directă între cei doi lideri înainte ca negocierile să avanseze.

Vladimir Putin a cerut în principal stabilirea unui statut de neutralitate pentru Ucraina, demilitarizarea acesteia, recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra Crimeii anexate şi dreptul la autodeterminare al provinciilor separatiste proruse din Donbas.