Continuă să crească alarmant numărul de infectări cu SARS-CoV-2. Aproape 600 de cazuri au fost confirmate în ultimele 24 de ore

21 08. 2021
coronavirus__76543456_13466000

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.090.408 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.051.800 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 8.964.748 de teste RT-PCR şi 2.197.312 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 15.386 de teste RT-PCR (4.471 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.915 la cerere) şi 24.715 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 49 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

15 decese

Grupul de Comunicare Strategică a mai informat că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 15 decese la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.

Potrivit GCS, este vorba despre opt bărbaţi şi şapte femei, internaţi în spitale din judeţele Alba, Bacău, Călăraşi, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Suceava, Vrancea şi din Bucureşti.

Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30 – 39 de ani, unul la 50 -59, patru la 60 – 69 ani, cinci la categoria de vârstă 70 – 79 ani şi patru la categoria peste 80 de ani.

14 dintre decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar un pacient nu a prezentat comorbidităţi.

Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referinţă, precizează GCS.

De la începutul pandemiei, în total 34.403 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

182 de pacienți la ATI

Un număr de 1.216 persoane infectate cu noul coronavirus sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 182 la terapie intensivă, a precizat Grupul de Comunicare Strategică.

Pe teritoriul României, 3.498 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.293 se află în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 63.799 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată sunt 73.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 572 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 589 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Cele mai multe cazuri, în Capitală

Cele mai multe cazuri noi de COVID-19 faţă de ultima raportare au fost înregistrate în Bucureşti – 168 şi în judeţele Suceava – 42, Timiş – 30, Prahova – 29, Ilfov şi Cluj câte 26 şi Braşov – 25, a informat Grupul de Comunicare Strategică.

Nu există judeţe fără nici un caz nou de COVID-19.

Mai puţine cazuri s-au înregistrat în judeţele Mehedinţi şi Vrancea – câte un caz, Gorj cu două cazuri şi Botoşani, Covasna, Mureş, Satu Mare şi Tulcea – câte trei cazuri.

Toate judeţele şi municipiul Bucureşti rămân în scenariul verde din punct de vedere al infectărilor cu noul coronavirus, cea mai mare incidenţă la mia de locuitori fiind în judeţul Ilfov – 0,53 şi Bucureşti – 0,44.