1,12 milioane de clienți au contoare inteligente de electricitate. Cele mai multe au fost puse de Enel, cele mai puține de Electrica
La finalul anului trecut, în România erau integrați în sistemul de măsurare inteligentă a energiei electrice 1,12 milioane de clienți, adică 11,6% din totalul celor 9,64 milioane de utilizatori, potrivit datelor prezentate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Autoritatea a publicat stadiul de implementare a “Calendarului de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivel național pentru perioada 2019 – 2028 (CISMI)”. Potrivit acestuia, în 2019 trebuia ca toți operatorii de distribuție să monteze în anul 2019 162.800 de contoare, conform calendarului aprobat de ANRE. În total, au fost instalate de peste două ori mai multe, adică 353.804, asta în condițiile în care Enel a montat, agregat, în cele trei zone de distribuție pe care le alimentează, de două ori mai multe decât era trecut în plan
Iată, defalcat, situația instalărilor din anul 2019, defalcat pe fiecare zonă de distribuție
În aceste condiții, la nivel național, până la finalul lui 2019, erau instalate circa 1,12 milioane de contoare inteligente, ceea ce, la un număr total de clienți de 9,64 milioane (persoane fizice și juridice), înseamnă un grad de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă de 11,6%, puțin peste nivelul de 11% din program, asta în condițiile în care Enel avea montate peste 700.000. Iată situația defalcată.
Distribuitor |
Număr smartmetere montate până la 31 decembrie 2019 |
% smartmetere/clienți |
e-Distributie Muntenia |
333,634 |
25% |
e-Distribuție Banat |
201,629 |
22% |
e-Distributie Dobrogea |
175,761 |
26,7% |
Distribuție Energie Oltenia |
34,592 |
2,4% |
Delgaz Grid |
321,155 |
21,5% |
SDEE Muntenia Nord |
13,091 |
1% |
SDEE Transilvania Nord |
13,661 |
1,1% |
SDEE Transilvania Sud |
27,267 |
2,3% |
Total țară |
1,120,790 |
11,6% |