Contrabanda cu ţigări a scăzut sub 13%

Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut în mai la 12,6%, faţă de 13,1% în martie, conform datelor companiei de cercetare Novel, potrivit cărora în ultimul an şi jumătate contrabanda s-a menţinut în jurul a 13%, au anunţat producătorii din domeniu.
Economica.net - mie, 26 iun. 2013, 13:59
Contrabanda cu ţigări a scăzut sub 13%

„Pentru luna mai notăm o tendinţă de scădere în majoritatea zonelor. Cele mai afectate regiuni de comerţul ilicit rămân şi în luna mai regiunile Vest (28,8%), Nord-Est (23,5%) şi Nord-Vest (19,8%). Duty Free continuă trendul ascendent din ultimele luni şi rămâne principala sursă a comertului ilicit (33,8%). Produsele cu timbru de Ucraina şi Moldova înregistrează o evoluţie relativ constantă în mai, furnizând 26,6%, respectiv 24,9% din piaţa neagră a ţigaretelor. Serbia continuă tendinţa de scădere, până la 10,7%, comparativ cu 12,8% în luna martie”, a declarat Marian Marcu, directorul companiei de cercetare Novel Research.

Gilda Lazar, director Corporate Affairs & Communications la JTI România, Moldova şi Bulgaria, a afirmat că reducerea contrabandei se datorează operaţiunilor speciale declanşate în martie de Autoritatea Naţională a Vămilor, dar şi eforturilor Poliţiei de Frontieră.

„Un punct procentual recuperat de piaţa legală din contrabandă reprezintă încasări suplimentare la bugetul de stat de 40 de milioane de euro. Cu cei 2.000 de kilometri de graniţă cu ţări care nu sunt membre UE, România este într-o poziţie dificilă, iar misiunea de a proteja interesul naţional de luptă împotriva contrabandei se suprapune cu aceea de a proteja interesul comunităţii europene în faţa aceluiaşi fenomen”, a declarat Adrian Popa, director Corporate & Regulatory Affairs, BAT România.

Sorana Mantho, director Corporate Affairs, Philip Morris România şi Bulgaria, a spus că firmele din industria tutunului vor sprijini instituţiile competente în combaterea comerţului ilicit, prin expertiza la nivel global şi parteneriatele încheiate şi, de asemenea, vor contribui la creşterea gradului de conştientizare de către societate a aspectelor profund negative ale contrabandei: criminalitatea organizată, pierderile la bugetul de stat, siguranţa produselor.

Industria tutunului este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat al României. Anul trecut, producătorii de ţigarete au plătit la bugetul de stat peste trei miliarde de euro, reprezentând accize şi taxe.

Te-ar mai putea interesa și
România cumpără încă 23 de locomotive electrice. ARF a lansat azi licitația
România cumpără încă 23 de locomotive electrice. ARF a lansat azi licitația
Astăzi, 15 mai 2025, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) anuntul de participare numărul privind achiziția a 23 locomotive......
CFR SA a semnat contract de 75 milioane de lei pentru lucrări destinate centrului de control operațional București
CFR SA a semnat contract de 75 milioane de lei pentru lucrări destinate centrului de control operațional București
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA a semnat astăzi, 15 mai 2025, contractul pentru proiectarea și execuția ...
România ar putea exporta drone militare – Ministrul Economiei
România ar putea exporta drone militare – Ministrul Economiei
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat, joi, la Braşov, că România ar putea începe să exporte tehnică militară.
Anunţ de la Guvern – Ce spune Ministrul Finanțelor despre suspendarea fondurilor europene pentru România
Anunţ de la Guvern – Ce spune Ministrul Finanțelor despre suspendarea fondurilor europene pentru România
O eventuală suspendare a fondurilor europene în orice stat membru este o procedură foarte lungă şi cu siguranţă România ...