Contract de finanţare de peste 21 milioane de lei pentru managementul ariilor naturale protejate

Economica.net
26 07. 2019
padure_34688900_72533100

Potrivit unui comunicat al instituţiei, transmis vineri AGERPRES, entităţile interesate să intre într-un acord de parteneriat cu ANANP – având ca scop implementarea proiectelor ce vizează creşterea gradului de protecţie şi conservare a biodiversităţii – sunt aşteptate să depună dosare pentru finanţare până la data de 2 august 2019.

„În urma parcurgerii calendarului ‘Procedurii interne operaţionale privind selecţia parteneriatelor cu entităţi private pentru realizarea de parteneriate în vederea implementării de proiecte finanţate din fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020) – Axa prioritară 4, Obiectivul specific 4.1. (OS) 4.1. – Creşterea gradului de protecţie şi conservare a biodiversităţii prin măsuri de management adecvate şi refacerea ecosistemelor degradate’, entităţile desemnate câştigătoare vor fi invitate să semneze Acordul de parteneriat. Toate informaţiile privind selecţia celor 20 de parteneri şi documentele necesare întocmirii dosarului de evaluare pot fi găsite la adresa: http://ananp.gov.ro/proiecte-ananp/”, notează sursa citată.

Valoarea contractului de finanţare parafat între ANANP şi MDRAP este de 21.344.873,18 lei, fiind Pilon strategic în dezvoltarea comunităţilor locale şi a mediului de afaceri prin consolidarea capacităţii administrative în ariile naturale protejate din România, prin programul POCA (Programul Operaţional Capacitate Administrativă), Axa 1, Obiectiv specific 1.1, în cadrul cererii de proiecte IP12/2018.

Acesta are ca obiectiv general eficientizarea managementului ariilor naturale protejate şi sprijinirea dezvoltării durabile, bazate pe valorile biodiversităţii, în folosul cetăţenilor şi al mediului de afaceri.