Contract în valoare de 275 de milioane de lei, pentru modernizarea a zece avioane IAR 99 aflate în dotarea MApN

Economica.net
14 08. 2020
iar_99_soim_59835200

”Valoarea totală a contractului este de 275 de milioane de lei fără TVA, are o durată de realizare de 48 de luni, primul avion aşteptăm să intre în testele de verificare după 22 de luni şi astfel, la finalul celor patru ani, să putem să avem toate cele 10 avioane modernizate. Avem speranţa că acest echipament va asigura suportul tehnic pentru ceea ce înseamnă pregătirea tinerilor piloţi din Forţele Aeriene Române astfel încât să poată să facă trecerea pe avioanele supersonice F16”, a declarat ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, după participarea la evenimentul de semnare a contractului ”Revitalizarea şi modernizarea aeronavelor IAR 99 Standard din dotarea MApN, în configuraţia IAR 99 SN”.

La rândul său, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că acest contract vizează modernizarea a zece avioane IAR 99, conform News.ro.

”Deseară, în şedinţa de Guvern, vom întregi acest lucru al Avioanelor Craiova şi vom aproba un memorandum prin care Avioane Craiova va fi declarat Centru naţional de mentenanţă IAR 99 în aşa fel încât Avioane Craiova să fie de referinţă pentru modernizarea acestor avioane”, a spus el.