Contracte de finanţare în valoare de 160 de milioane de euro prin POIM, transmise Comisiei Europene
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, a fost transmis la Bruxelles proiectul major de realizare a Centurii de Ocolire a Municipiului Bacău, la profil de autostradă, cu o valoare totală de 968,781 milioane de lei, din care 689,437 milioane de lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene. Proiectul reprezintă practic prima secţiune a viitoarei autostrăzi de pe Coridorul Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Suceava – Paşcani.
De asemenea, în sectorul feroviar, a fost parafat contractul de finanţare aferent proiectului ‘Reabilitare poduri, podeţe şi tuneluri de cale ferată Cluj’, în valoare totală de 62,534 milioane de lei, din care finanţare UE de 38,330 milioane de lei.
Proiectul vizează reabilitarea structurilor de cale ferată aparţinând Regionalei de cale ferată Cluj, contribuind în acest mod la creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor, precum şi la sporirea gradului de siguranţă a transportului pe calea ferată.
În acelaşi timp, în sectorul naval a fost semnat contractul de finanţare aferent proiectului ‘Amenajarea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat româno-ucrainene în regim de bac între localităţile Isaccea – Orilovka (RO-UK)’, cu o valoare totală de 6,89 milioane de lei, sumă din care 4,65 milioane de lei reprezintă finanţare europeană.
Ministerul de resort menţionează că, prin semnarea acestor contracte de finanţare, s-a creat posibilitatea rambursării din fonduri europene a cheltuielilor efectuate până în acest moment în cadrul acestor proiecte, cheltuieli în valoare de aproximativ 160 milioane de euro.