Contracte fără licitaţii din fonduri publice. Cine a luat cei mai mulţi bani

Economica.net
08 09. 2013
capture_11851100
Cel mai mare contract cu statul atribuit în prima jumătate a acestui an, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, are o valoare de aproximativ 69 de milioane de lei şi a fost acordat de Metrorex asocierii Astaldi (Italia), FCC Construccion (Spania), SC Delta Antrepriza de Construcţii şi Montaj 93 SRL şi AB Construct SRL. Este vorba despre un contract de achiziţii, semnat în luna iunie a acestui an, în vederea executării unor lucrări suplimentare la un contract din 2011 (contract 102011)ce vizează construcţia Magistralei 5-Drumul -Taberei-Pantelimon-Tronson I. Mai precis, prin noul contract, câştigătorii licitaţiei vor efectua lucrări de construcţii de conducte, de linii de comunicaţii şi electrice precum şi lucrări de demontare şi de înlocuire a conductelor. Contractul iniţial, din 2011, are o valoare de 215 milioane euro, fără TVA.
 
Al doilea cel mai mare contract de achiziţii fără licitaţie a fost câştigat anul acesta de către asocierea dintre austriecii de la Strabag şi Straco Grup, companie deţinută de fraţii Alexandru şi Traian Horpos. Este vorba despre un act adiţional la un contract finanţat din fonduri ISPA (ISPA 2004/RO-16_PT-008-07) referitor la construcţia variantei de ocolire Deva-Orăştie, în valoare de 10,8 milioane de euro. Contractul iniţial a fost semnat în noiembrie 2010 pentru suma de peste 195 de milioane de euro, din care contribuţia UE, prin ISPA, se cifrează la 146,2 milioane de euro. Centura ar fi trebuit să fie gata în februarie anul acesta. Din datele CNADNR, în decembrie 2012, a avut loc deschiderea traficului pe sectorul Deva-Simeria (aproximativ 15km).
 
Oscar Downstream SRL, cea mai mare companie petrolieră neafiliată distribuitoare de motorină din România, deţinută de omul de afaceri Alin Niculae, este beneficiara celui mai mare al treilea contract atribuit  în prima jumătate a acestui an fără licitaţie. Acordul cadru de furnizare motorină euro 5 a fost atribuit de SNTFC CFR Călători SA în mai anul curent pentru 45,9 milioane de lei. Justificarea alegerii procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare este, conform autorităţii contractante,”produse cotate şi achiziţionate la o bursă de mărfuri”.

Citeşte şi: Topul contractelor cu bani publici în 2013. Cine sunt marii câştigători
 
Situaţia remisă ECONOMICA.NET de către ANRMAP a fost întocmită în baza datelor existente în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) şi furnizate de către Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (CNMSI). Aceasta include toate tipurile de contracte de achiziţii publice, respectiv de furnizare, servicii şi lucrări. 
 
Ce spune legea
 
Potrivit articolului 122 din  OUG 34/2006 cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare numai în următoarele cazururi :atunci când, din motive tehnice, artistice sau pentru motive legate de protecţia unor drepturi de exclusivitate, contractul de achiziţie publică poate fi atribuit numai unui anumit operator economic;ca o măsură strict necesară, atunci când perioadele de aplicare a licitaţiei deschise, a licitaţiei restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare sau a cererii de oferte nu pot fi respectate din motive de extremă urgenţă, determinate de evenimente imprevizibile şi care nu se datorează sub nicio formă unei acţiuni sau inacţiuni a autorităţii contractante;atunci când produsele ce urmează a fi livrate sunt fabricate exclusiv în scopul cercetării ştiinţifice, experimentării, studiilor sau dezvoltării tehnologice, şi numai dacă acestea nu se realizează pentru obţinerea unui profit şi nici nu urmăresc acoperirea costurilor aferente;atunci când este necesară achiziţionarea, de la furnizorul iniţial, a unor cantităţi suplimentare de produse destinate înlocuirii parţiale sau extinderii echipamentelor/instalaţiilor livrate anterior, şi numai dacă schimbarea furnizorului iniţial ar pune autoritatea contractantă în situaţia de a achiziţiona produse care, datorită caracteristicilor tehnice diferite de cele deja existente, determină incompatibilităţi sau dificultăţi tehnice sporite de operare şi întreţinere; pentru achiziţionarea de materii prime cotate la bursele de mărfuri,atunci când produsele pot fi achiziţionate în condiţii deosebit de avantajoase, de la un operator economic care îşi lichidează definitiv afacerile, de la un judecător-sindic care administrează afacerile unui operator economic în stare de faliment sau lichidare, printr-un aranjament cu creditorii unui operator economic în stare de faliment sau lichidare ori printr-o altă procedură similară cu cele anterioare, reglementată prin lege;atunci când, ca urmare a unui concurs de soluţii, contractul de servicii trebuie să fie atribuit, conform regulilor stabilite iniţial, concurentului câştigător sau unuia dintre concurenţii câştigători ai concursului respectiv, în acest din urmă caz, autoritatea contractantă având obligaţia de a transmite invitaţie la negocieri tuturor concurenţilor câştigători; atunci când este necesară achiziţionarea unor lucrări sau servicii suplimentare/adiţionale, care nu au fost incluse în contractul iniţial, dar care datorită unor circumstanţe imprevizibile au devenit necesare pentru îndeplinirea contractului în cauză, şi numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiţii.