Contractul-cadru din sănătate se prelungeşte până la 31 martie 2016
Actul normativ stabileşte, de asemenea, că decontarea serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare şi a dispozitivelor medicale, contractate pentru primul trimestru al anului 2016, prin acte adiţionale la contractele derulate în 2015 de Casele de Asigurări de Sănătate cu furnizorii acestora, se face din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) pe anul 2016.
Prelungirea acestei perioade este necesară pentru stabilirea tarifelor aferente serviciilor medicale, a valorii minime garantate a punctului per capita şi a punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală primară, a valorii minime garantate pentru un punct pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, a tarifelor aferente serviciilor medicale spitaliceşti.
Aplicarea contractului-cadru pentru 2014-2015 a fost prelungită şi pentru a asigura derularea procesului de contractare la nivelul Caselor de Asigurări de Sănătate, precum şi pentru implementarea în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) a noilor reglementări.