Contractul colectiv de muncă la Complexul Energetic Hunedoara, denunţat de administratorul judiciar

Contractul colectiv de muncă al angajaţilor Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a fost denunţat de administratorul judiciar al companiei, în condiţiile în care societatea se află în procedură de insolvenţă, a anunţat, vineri, CEH.
Economica.net - vin, 18 mart. 2016, 08:43
Contractul colectiv de muncă la Complexul Energetic Hunedoara, denunţat de administratorul judiciar

Decizia se va aplica începând cu data de 17 martie, relaţiile de muncă dintre salariaţi şi angajator urmând să se deruleze în baza prevederilor din contractele individuale de muncă.

Conducerea CEH precizează că beneficiile şi sporurile stipulate expres – valoric şi procentual – în cadrul contractelor individuale de muncă nu vor fi afectate.

‘Măsura denunţării Contractului Colectiv de Muncă se impune având în vedere intenţia de reorganizare a societăţii manifestată de către administratorul judiciar, Casa de Insolvenţă GMC, şi din cauza faptului că măsurile aplicate până în prezent nu sunt suficiente pentru realizarea unei economii la un nivel care să permită, în continuare, susţinerea activităţii’, se arată într-un comunicat de presă al CEH, remis AGERPRES.

Compania mai arată că, în cel mai scurt timp, va demara negocierea unui nou contract de muncă.

CEH numără circa 6.300 de salariaţi care lucrează la minele de cărbune Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, precum şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni. Compania are datorii de peste 1,2 miliarde de lei şi se află în procedură de insolvenţă din data de 7 ianuarie, conform unei hotărâri a Tribunalului Hunedoara.

CEH a contestat la Curtea de Apel Alba Iulia decizia instanţei în sensul în care este nemulţumită de firma care a fost desemnată să se ocupe de procedura de insolvenţă.

O reacţie similară a venit şi din partea Sindicatului ‘Muntele’, reprezentantiv la nivelul CEH, care a apreciat că administratorul judiciar desemnat de judecătorul sindic nu are experienţa necesară pentru gestionarea procedurii de insolvenţă la acest agent economic.

Te-ar mai putea interesa și
Israelienii ar fi lovit din nou Fordo, după ce SUA a lovit aceeași țintă
Israelienii ar fi lovit din nou Fordo, după ce SUA a lovit aceeași țintă
Instalația nucleară iraniană de la Fordo a fost lovită din nou luni, într-un atac israelian, au anunțat autoritățile iraniene, la o zi după ce SUA au lovit aceeași țintă, transmit......
Calea ferată Craiova – Caransebeș: CFR SA a semnat cu turcii de la Ictas contract de 2,3 miliarde de lei pentru lotul 4
Calea ferată Craiova – Caransebeș: CFR SA a semnat cu turcii de la Ictas contract de 2,3 miliarde de lei pentru lotul ...
CFS SA anunță semnarea contractului pentru Proiectarea și Execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Reabilitarea ...
Petrom cumpără de la Enery jumătate dintr-un proiect fotovoltaic uriaș din Bulgaria. Ambele companii vor investi 200 mil. euro în dezvoltare
Petrom cumpără de la Enery jumătate dintr-un proiect fotovoltaic uriaș din Bulgaria. Ambele companii vor investi 200 ...
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, și Enery devin parteneri în cadrul unui ...
FOTO Drum Expres DEx12 Craiova – Pitești: Se apropie finalizarea conexiunii cu A1 București – Pitești – șeful CNAIR
FOTO Drum Expres DEx12 Craiova – Pitești: Se apropie finalizarea conexiunii cu A1 București – Pitești – ...
Se apropie finalizarea conexiunii rutiere dintre DEx12 (Craiova - Pitești) și A1 (Pitești - București), anunță luni ...