Contractul de intermediere pentru listarea Hidroelectrica a fost suspendat

Autorităţile au ajuns marţi la un acord cu consorţiul de intermediere pentru listarea la bursă a companiei Hidroelectrica, format din Morgan Stanley şi Raiffeisen Capital & Investment, iar contractul a fost suspendat pe perioada insolvenţei, a declarat miercuri, la o conferinţă pe tema pieţei de capital, Gabriel Dumitraşcu, şeful direcţiei de privatizare din cadrul Departamentului pentru Energie.
Economica.net - mie, 19 mart. 2014, 10:00
Contractul de intermediere pentru listarea Hidroelectrica a fost suspendat

Dumitraşcu a afirmat că decizia instanţei privind reintrarea în insolvenţă a Hidroelectrica este o surpriză, iar autorităţile aşteaptă motivarea instanţei pentru a adopta căile de atac cele mai potrivite în vederea desfiinţării acestei decizii.

‘Aceeaşi instanţă, în speţe similare, atât înainte cât şi ulterior deciziei privind Hidroelectrica, a dat două decizii definitive în care a respins cereri de reintrare în insolvenţă’, a spus Dumitraşcu, care a adăugat că în acest context nu mai poate fi avansată o prognoză privind termenul de listare a companiei.

În ceea ce priveşte celelalte două companii – Complexul Energetic Oltenia şi Electrica, Dumitraşcu a afirmat că procesul privind listarea merge înainte.

Pentru Electrica, termenul de listare asumat este menţinut şi compania ar putea fi în piaţă în primele zile din iunie.

Joi, 20 martie, va avea loc Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) unde va fi aprobată desprinderea unei societăţi din Electrica şi care se va ocupa numai de administrarea participaţiilor la societăţile privatizate, măsură fiind menită să sporească atractivitatea companiei pentru investitori.

În condiţiile actuale de piaţă, care nu sunt cele mai favorabile, Electrica este o companie vandabilă, cerută şi care va evolua bine, a spus Dumitraşcu.

Pentru Complexul Energetic Oltenia, procedurile de pregătire pentru listare vor fi finalizate la mijlocul lunii iulie, iar termenul de listare va fi împins probabil spre 15 septembrie – octombrie, după ce autorităţile au avut dificultăţi să găsească un consultant internaţional pentru evaluarea rezervelor de cărbune, iar consultantul ales a cerut un termen mai lung pentru această operaţiune.

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...